Tunelul spectaculos din România, creat ca o candelă aprinsă: Pereții sunt pictați cu 365 de sfinți și scene din Vechiul și Noul Testament – VIDEO
Locul pitoresc și rar în Europa se află chiar în țara noastră. Turiștii care vin aici să vadă rămân impresionați de frumusețea acestuia. Locul se află în Masivul Vâlcan, la o altitudine destul de mare, în stațiunea montană Staja din Valea Jiului. Este vorba despre un tunel cu o lungime de 54 de metri care duce la lăcașul de cult ce poartă hramul Sfinților Apostoli Constantin și Elena.
Credicioșii pot ajunge și pe timp de iarna la această biserică, datorită tunelului din beton, care începe de la drumul principal. Construcția acestui tunel s-a încheiat în anul 2006, dar pictorii au continuat muncă încă doi ani. Pereții sunt pictați cu 365 de sfinți, astfel că oamenii sunt întâmpinați de un calendar ortodox. Picturile sunt impresionante și reprezintă scene din Vechiul și Noul Testament. Până și tavanul este pictat și mereu se lasă o candelă aprinsă. Ea este mutată în fiecare zi în fața icoanei sfântului care este sărbătorit în ziua respectivă.
Turitșii care ajung aici își caută ziua de naștere pentru a vedea care este ocrotitorul lor. Coridorul are câteva ferestre și la ambele capete dispune de porți masive din lemn. Ideea i-a aparținut lui Emil Părău, care consideră că această soluție este ideală pe timp de iarnă, pentru că le ușurează drumul credincioșilor care vor să vină la biserică.
„În Straja este foarte multă zăpadă şi tot timpul se ajungea destul de greu la schit. De aceea, am zis să facem acest tunel până la schitul Straja. Şi ca să dăinuiască în veci l-am făcut din beton. După aceea, în timp ce mă uitam la un calendar ortodox, am zis că noi, ortodocşii, avem în fiecare zi câte un sfânt. Aşa mi-a venit ideea ca în acest tunel să pictăm tot calendarul ortodox. De fapt, să fie un calendar ortodox în imagini”, a declarat autorul proiectului din stațiunea montană Straja, Emil Părău, în urmă cu ceva vreme pentru Agerpres