Sfinții mucenici și soți Adrian și Natalia: O pereche fără de prihană și aleasă Domnului!

În calendarul creștin ortodox, ziua de 26 august este dedicată sărbătoririi Sfinților Mucenici Adrian și Natalia, doi martiri care au trăit în vremurile dificile ale persecuțiilor împotriva creștinilor. Viața și moartea lor reprezintă un exemplu puternic de curaj și credință în fața adversităților, ilustrând sacrificiul suprem pe care unii credincioși erau dispuși să-l facă pentru păstrarea credinței lor.

Viața Sfinților Mucenici Adrian și Natalia

Sfântul Mucenic Adrian s-a născut în Nicomidia (în prezent Izmit, Turcia) în secolul al III-lea, în timpul domniei împăratului Maximian. Era un ofițer militar în armata romană și se bucura de respect în rândurile soldaților și ale comunității sale. Cu toate acestea, Adrian a devenit creștin în secret, refuzând să participe la ritualurile păgâne. El a fost cunoscut pentru noblețea sa de caracter și pentru virtuțile sale, iar în curând a devenit favoritul împăratului. Natalia, soția lui Adrian, era la rândul ei o convertită la creștinism și o femeie virtuoasă, înzestrată cu o profundă credință și cu o educație solidă. Cei doi soți trăiau o viață modestă, iar legătura lor era întărită de încredere reciprocă și de dragostea lor pentru Dumnezeu.

Sfintii Adrian si Natalia, sot si sotie, au trait in Nicomidia, in vremea imparatului Maximian. Sunt praznuiti pe 26 august. Adrian era pagan si pretor al Nicomidiei, iar Natalia era crestina. In timpul unei persecutii, vazand curajul si blandetea a 23 de barbati crestini, Adrian, un tanar de 28 de ani, a ales sa devina crestin. Cand imparatul a auzit cele petrecute, l-a intrebat pe Adrian: „Ti-ai iesit din minti?”. Pretorul Adrian i-a raspuns: „Nu, abia acum mi le-am aflat”.

Inainte de a fi omorat, temnicerii i-au permis sa mearga acasa si sa-si ia ramas bun de la sotie si familie. Natalia, cand a vazut ca Adrian vine acasa, a incuiat usa. Se temea ca acesta a lepadat credinta in Hristos si pentru acest lucru a fost eliberat. Dar cand a aflat scopul venirii sale, de indata supararea i s-a schimbat in bucurie. Dupa ce si-a luat ramas bun, s-a intors impreuna cu ea la temnita. Pe drum ea l-a indemnat sa nu se ingrijeasca de cele pamantesti, ci sa cugete la bunatatile ceresti. L-a intarit in suferinta spunandu-i: „Scurte sunt caznele, dar cele ce urmeaza sunt fara de sfarsit; scurta este suferinta, dar slava muceniciei vesnica. Sufera durerea numai putina vreme si curand te vei bucura cu ingerii”.

A fost aruncat in temnita impreuna cu ceilalti barbati crestini. Nu trecusera decat treisprezece luni de la casatoria lor. Cand l-au torturat pe Adrian, Natalia a stat langa el, intarindu-l in credinta.

Dupa torturi prelungite, imparatul a poruncit ca bratele si picioarele mucenicilor sa fie zdrobite cu ciocanul pe nicovala. In aceste chinuri si-au dat duhul Adrian si cei 23 de crestini.

Dupa cateva zile de la trecerea lor la cele vesnice, Natalia l-a vazut pe Adrian in vedenie si acesta i-a descoperit ca in curand va veni si ea in lumina cereasca. Dupa ce timpul s-a implinit conform celor vestite, Natalia si-a dat duhul, alaturandu-se sotului ei in imparatia lui Dumnezeu.

Din Sinaxar aflam ca, poruncind nelegiuitul imparat ca trupurile Mucenicilor sa fie aruncate in foc, fericita Natalia a ascuns, in taina, mana sotului ei. Si, stingandu-se focul din pricina unui potop de ploaie, cu tunete si fulgere infricosatoare, unii slujitori imparatesti au fugit. Iar un om credincios, anume Eusebiu, luand moastele Sfintilor Mucenici si punandu-le intr-o corabie mica, le-a dus la Arghiropole, in apropiere de Bizant, si le-a asezat intr-o biserica. Apoi un oarecare tribun pagan a cerut-o in casatorie pe Natalia, dar ea, rugandu-se, a fugit din Nicomidia la Arghiropole, unde erau moastele Sfantului ei sot. Ajungand acolo cu mana Sfantului, s-a rugat mult, apoi si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu, sfarsindu-si alergarea ei muceniceasca fara de sange, ca una care a patimit slujind pe Mucenici si fugind din casa ei pentru desavarsita curatie. Si, a fost ingropata langa moastele Sfintilor Mucenici.

„O, pereche fara de prihana si aleasa Domnului! O, preadorita doime si lui Hristos preaiubita! O, insotire preabuna si lui Dumnezeu fericita! Cine nu se va spaimanta de aceasta, auzind faptele cele mai presus de om? Cum femeia s-a imbarbatat asupra tiranului celui amar, si pe barbatul ei l-a intarit a nu slabi in cele cumplite, ci sa aleaga a muri pentru credinta mai degraba decat a trai. O, graiuri impletite de Dumnezeu ale inteleptei Natalia! O, sfatuiri dumnezeiesti care au strabatut cerurile si au facut pe maritul Adrian cunoscut catre insusi scaunul Imparatului Celui mare! O, insotire sfanta! Rugati-va lui Hristos pentru noi, care din dragoste savarsim pomenirea voastra, sa ne mantuim din ispite si de tot necazul.“ (Mineiul pe August, p. 300)

Martiriul lor și Moștenirea

În ciuda ascunderii lor, credința lui Adrian și Natalia a fost descoperită de autorități. În timpul unei persecuții împotriva creștinilor, ei au fost aduși înaintea guvernatorului roman și siliți să se lepede de credința lor. Refuzul lor ferm a declanșat torturi și suferințe nemăsurate, însă niciunul dintre ei nu a clintit în fața amenințărilor sau durerilor fizice. Sfinții Mucenici Adrian și Natalia au rămas neclintiți în credința lor și și-au dat viața pentru Hristos. Ei au fost executați într-un mod crud și inuman, dar moartea lor a fost însoțită de o puternică mărturisire a credinței lor în Dumnezeu.

Astăzi, Sfinții Mucenici Adrian și Natalia sunt sărbătoriți în calendarul ortodox ca exemple de martiri curajoși și devotați. Viața lor ne amintește de importanța păstrării credinței în fața dificultăților și a prigoanei. Ei ne încurajează să ne menținem integritatea spirituală și să fim gata să ne sacrificăm pentru valorile noastre religioase și morale. Sărbătoarea Sfinților Mucenici Adrian și Natalia este o ocazie de reflecție asupra propriei noastre credințe și a capacității noastre de a ne menține tari în fața provocărilor. Ei ne amintesc că, în ciuda prigoanei sau adversităților, credința și devotamentul autentic pot lumina chiar și cele mai întunecate momente ale vieții noastre.