Sfinţii Mucenici Marcian şi Martirie: Au suferit în vremea tulburărilor provocate de erezia ariană

Sfinţii Mucenici Marcian şi Martirie sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 25 octombrie. Au suferit martiriu în vremea tulburărilor provocate de erezia ariană, în timpul împăratului Constanţiu (337-361), fiul lui Constantin cel Mare. Arianismul a provocat dezbinări grave în imperiu, împăratul însuşi fiind arian. Sfintii Mucenici Marcian si Martirie au fost secretarii Arhiereului Pavel, Patriarhul Constantinopolului, din timpul imparatului Constantie (337-361). Marcian a fost citet, iar Martirie a fost ipodiacon in marea Aghia Sofia din Constantinopol.

Dupa ce Pavel, patriarhul Constantinopolului, a fost depus din scaun, exilat in Armenia si omorat pentru ca nu a primit erezia ariana, adeptii acestei erezii au incercat sa ii cumpere pe Sfintii Mucenici Marcian si Martirie. Nereusind, au obtinut uciderea lor. Au fost ingropati la poarta Milandisia din Constantinopol. Potrivit Traditiei, Sfantul Ioan Gura de Aur a inaltat o sfanta biserica purtand hramul lor deasupra sfintelor lor moaste facatoare de minuni.

„Atunci s-a pornit o mare prigoană împotriva credincioşilor din partea arienilor, întocmai ca şi de la închinătorii de idoli, căci erau urâţi, chinuiţi şi ucişi toţi cei care Îl mărturiseau pe Hristos ca pe Făcătorul, iar nu ca făptură, Dumnezeu întrupat, iar nu om simplu”. (Vieţile Sfinţilor)

Sfinţii mucenici erau ucenici ai Sfântului Pavel, episcopul Constantinopolului, cel care, aflat în exil la Cucuz, a fost omorât de către arieni. Demnitari arieni din jurul împăratului „au fost pricinuitorii izgonirii şi morţii celui între sfinţi, părintele nostru Pavel mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului, pe care l-au trimis în Armenia şi au îndemnat pe arieni ca să-l sugrume, lucru care s-a şi făcut, iar în locul lui în scaun au rânduit pe Macedoniu”. (Vieţile Sfinţilor)

După moartea episcopului, Sfinţii Marcian şi Martirie au fost îndemnaţi de către eretici să părăsească mărturisirea ortodoxă, formulată în primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325) şi, neprimind, au fost omorâţi prin tăierea capului.

Mai întâi însă, „ca un cărbune de foc în cenuşă, ascundeau mânia lor în vicleşug şi se sileau cu meşteşugită înşelăciune să-i întoarcă de la dreapta credinţă la păgânătatea lor, dându-le mult aur plăcuţilor lui Dumnezeu şi făgăduindu-le să le mijlocească de la împărat mari daruri, să-i ridice la scaune arhiereşti şi să-i facă stăpâni peste multe averi, numai să primească credinţa lor cea rătăcită”. (Vieţile Sfinţilor). Dar ei, nesocotind toate acestea, n-au primit aurul, nici cinstea făgăduită lor, şi au râs de acest vicleşug. (sursă: vol. „Vieţile Sfinţilor”)