Sfinţii mucenici, soț și soție, Galaction şi Epistimia: Le-au fost tăiate mâinile şi picioarele. „Scoală, Doamne, ajută-ne nouă şi ne izbăveşte pentru numele Tău!”

Sfinţii Mucenici Galaction şi Epistimia sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox în ziua de 5 noiembrie. Aceşti doi Sfinţi Mucenici au trăit în Emesa, Fenicia, în timpul persecuţiilor împotriva creştinilor declanşate în Imperiul Roman.
Părinţii Sfântului Galaction erau din familii de neam bun, bogate şi cunoscute. Tatăl şi mama sa, Clitofon şi Levchipia, au fost aduşi la credinţa creştină de un monah pe nume Onufrie. Onufrie era şi preot şi a botezat-o mai întâi pe mama Sfântului Mucenic Galaction, care îşi dorea mult să aibă un copil, dar cu toate rugăciunile şi jertfele aduse zeiţei Artemis nu îl dobândise, iar ceva mai târziu şi pe tatăl lui. Sfântul Galaction a primit în copilăria şi tinereţea sa o educaţie deosebită. S-a logodit cu tânăra Epistimi, pe care a convertit-o la creştinism şi au hotărât amândoi să se facă călugări. Şi-au împărţit săracilor cele ce aveau şi au îmbrăcat haina monahală în mănăstiri apropiate una de cealaltă. Mănăstirea în care se afla Sfântul Galaction a fost descoperită de închinătorii la idoli şi de la ei au aflat autorităţile că acolo se află creştini. Au fost trimişi soldaţi care ar fi trebuit să-i prindă pe monahi şi să îi ducă în faţa guvernatorului pentru judecată. Dintre toţi monahii însă numai Sfântul Galaction a rămas în mănăstire, ceilalţi au fugit şi s-au ascuns în pustiu şi în munţi. Dar el a fost luat şi dus în faţa judecătorilor.

Soții Galaction și Epistimi au viețuit în timpul împăratului Deciu (249-253). S-au născut în cetatea Emesiei, din Fenicia. Levchipia, mama lui Galaction, stearpă din fire, a rămas însărcinată după ce a primit Sfântul Botez. Ea a trecut la cele veșnice când Galaction a împlinit vârsta pentru căsătorie. După nașterea lui Galaction, a primit botezul și tatăl său. Acesta l-a logodit cu Epistimi, o fată păgână. Deși Galaction nu a dorit căsătoria, a reușit să o convingă pe Epistimi că trebuie să se boteze și împreună, au ales calea călugăriei. Nu au mai ieșit din mănăstirile lor și nu s-au mai văzut unul cu celălalt decât înaintea morții lor mucenicești. În timpul persecuției împotriva creștinilor, Galaction a fost adus înaintea tribunalului și biciuit pentru credința sa în Hristos. Când Epistimi a aflat că logodnicul ei, Galaction, este în chinuri, a alergat la el și l-a implorat să o primească și pe ea în împărtășirea de chinurile pentru Domnul. Plângând pentru biciuirea lui Galaction, torționarii au biciuit-o și pe ea sălbatic. După alte chinuri, aceștia le-au tăiat mainile, picioarele și apoi capetele.

„Pe acesta, aflându-l în chilie citind dumnezeiasca Scriptură, l-au prins, iar pe nici un altul dintre fraţi n-au putut să mai prindă, căci toţi, fugind prin pustiu şi prin munţi, s-au ascuns bine. Asemenea şi sfintele pustnice, împreună cu fericita Epistimia, fugind de prin chiliile lor s-au ascuns, şi toţi au scăpat nevătămaţi, numai singur Galaction, vrednicul de laudă, a fost prins şi ca pe o oaie spre junghiere l-au dus înaintea ighemonului spre judecată şi chinuire”. (Vieţile Sfinţilor)

Sfânta Epistimia a mers de bunăvoie după dânsul deşi mănăstirea în care vieţuia fusese ferită de prigoană.

„Nu pot să rămân vie fără domnul meu Galaction, căci printr-însul am cunoscut pe Hristos, Dumnezeul meu Cel adevărat şi iubitor de oameni; el cu mâinile lui m-a spălat de necurăţia mea în apa Botezului; el m-a povăţuit să iau calea mântuirii şi m-a îmbrăcat în chipul călugăresc şi m-a adus între voi; rugăciunile lui mi-au ajutat în toate trebuinţele mele; el îmi este logodnic, frate, învăţător, părinte după Dumnezeu şi păzitor al fecioriei mele, şi nu mă pot despărţi de dânsul nici în veacul acesta, nici în cel ce va veni; ci mă voi duce şi voi muri împreună cu dânsul”, spunea Sfânta Epistimia diaconiţei de la care cerea învoire. (Vieţile Sfinţilor)

Mărturisindu-şi amândoi credinţa, Sfântul Galaction şi Sfânta Epistimia au fost supuşi la chinuri. Le-au fost tăiate mâinile şi picioarele şi făcându-se aceasta, sfinţii strigau: „Scoală, Doamne, ajută-ne nouă şi ne izbăveşte pentru numele Tău. Ştii, Stăpâne, că, cu dragostea Ta fiind răniţi, Ţi-am urmat Ţie şi am călătorit pe calea cea anevoioasă; deci acum scoate-ne pe noi la odihnă, ca să stea picioarele noastre în curţile Tale cereşti”. Şi iarăşi au strigat, zicând: „Blestemaţi să fie zeii păgânilor şi toţi cei ce slujesc lor”.

Atunci le-au fost tăiate limbile ca să nu mai hulească şi pentru că nu încetau, strigând cu inimile către Dumnezeu, au fost omorâţi prin tăierea capetelor.