Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena. Rolurile lor, cruciale în istoria creștinismului și în consolidarea credinței în România

Ziua Sfinților Constantin și Elena (21 mai) reprezintă o sărbătoare specială în calendarul ortodox. Această zi este dedicată comemorării celor doi sfinți care au avut un rol crucial în istoria creștinismului și în consolidarea credinței în România și în lume. Există însă și o serie de tradiții și superstiții care sunt respectate de români. În multe zone rurale din România, în ziua de 21 mai o tradiție importantă este aprinderea lumânărilor, dar și împărțirea colacilor ori a altor alimente pentru pomenirea morților. De asemenea, gospodăriile sunt stropite cu apă sfințită. Există încă în unele zone obiceiul de a face „masa Sfântului Constantin”. Este momentul în care se adună toată familia. Este foarte impotant ca masa să fie împodobită cu flori de primăvară, simbol al renașterii.

În alte regiuni animalele sunt protejate de duhurile rele. Astfel, în această zi nu se lucrează cu animalele, iar femeile nu lucrează în grădină. Apa din fântâni sau râuri are puteri tămăduitoare în această zi și este folosită pentru a unge copiii. În această zi nu se coase, nu se spală rufe și nu se face curățenie generală. Altfel spiritele care protejează familia se pot supăra. În unele zone se ține post și se consumă doar mâncare de legume, ouă sau pește.

În jur de 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc miercuri onomastica, de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, dintre care aproape 1,1 milioane de femei şi aproximativ 675.000 de bărbaţi.

Potrivit datelor furnizate de Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor, cel mai întâlnit nume masculin este Constantin – 422.622, urmat de Cosmin – 116.727, Costel – 74.184, Costică – 23.698, Costin – 22.235 şi Costinel – 10.513.

Totodată, 830.439 de femei poartă numele de Elena; Ileana – 94.115; Lenuţa – 60.048; Constanţa – 39.350; Ilinca – 29.328; Constantina – 19.238.

Alte nume care se sărbătoresc pe 21 mai sunt:

* Constandina, Costica, Costina, Costinela, Ela, Eli, Ilenuş, Ilenuţa, Ilina, Leana, Leanca, Lena, Leni, Nuţa, Nuţi, Nuţica, Tanţa, Tanţi, Tănţica;

* Constandin, Constanţiu, Costache, Costea, Costeluş, Costi.

Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus, născut în 272/274 și decedat în mai 337, care mai este cunoscut sub numele de Constantin I sau Constantin cel Mare, a fost împărat roman între 306 și 337, devenind conducător al întregului Imperiu Roman după înfrângerea lui Maxentius și a lui Licinius. Legenda spune că în toamna anului 312, în ajunul luptei cu Maxentius, Constantin a zărit pe cer, în plină zi, o cruce strălucitoare, deasupra soarelui, ce avea inscripția: “in hoc signo vinces” – “prin acest semn vei birui”; iar pe timpul nopții i s-a arătat în vis însuși Iisus Hristos, cu semnul crucii, cerându-i să pună acest semn sfânt pe steagurile soldaților săi, urmând să îi fie protector în focurile bătăliei. Constantin a procedat întocmai după aceste semne și a câștigat bătălia.

Flavia Iulia Helena (c.248 – 329) a fost căsătorită cu generalul roman Constantius Chlorus, fiind mama Împăratului Sfântului Constantin cel Mare. A fost o femeie deosebit de credincioasă și cunoscută pentru pioșenia ei. A înfăptuit pelerinajul din Palestina și din provinciile răsăritene, fiindu-i atribuite găsirea moaștelor Sfintei Cruci a lui Hristos și aflarea rămășitelor celor trei magi. Se spune că, în timp ce era în pelerinaj, a văzut oameni care duceau un mort pe o colină unde erau 3 cruci. Aceștia îl apropiau de fiecare dintre ele. Ajungând la ultima, când mortul a atins crucea, a înviat. Așa a fost descoperită crucea pe care a fost răstignit Hristos.

Sfântul Împărat Constantin cel Mare (306-337) s-a născut în cetatea Naissus (astăzi, Niş, în Serbia), din provincia romană Moesia Superior. Tatăl său, Constanţiu Chlor a ajuns mai târziu la conducerea imperiului cu titlul de „cezar”, iar mai târziu a preluat titlul de „august”. După moartea împăratului Constanţiu, în anul 306, armata l-a proclamat împărat pe Constantin.

Confruntarea pe care Constantin cel Mare a avut-o în 28 octombrie 312, cu fiul fostului împărat Maximian, Maxenţiu, care stăpânea Roma, la Pons Milvius (Podul Vulturului) a marcat convertirea sa la creştinism. În acest loc, împăratul Constantin a văzut pe cer, ziua în amiaza mare, o cruce luminoasă, care deasupra purta inscripţia: „Întru aceasta vei birui”.

Împăratul şi oamenii săi, comandanţi şi soldaţi care văzuseră minunea, au fost destul de tulburaţi şi înfricoşaţi. Noaptea însă, în timpul somnului, Sfântului Împărat Constantin cel Mare i s-a arătat Iisus Hristos şi iarăşi i-a arătat semnul cinstitei Cruci, cel ce i se arătase şi ziua, şi i-a zis: „Să faci asemănarea acestui semn şi să porunceşti ca să-l poarte înaintea cetelor şi vei birui nu numai pe Maxentie, ci şi pe toţi vrăjmaşii tăi!”. (Vieţile Sfinţilor)

Toată oastea sa a purtat a doua zi închipuirea semnul Sfintei Cruci pe toate armele, pe steaguri, pe coifuri şi pe paveze.

Bătălia a fost câştigată de Constantin, care a intrat biruitor în Roma: „întâmpinat de tot poporul cu mare bucurie şi cinste; iar el a înălţat mare mulţumire lui Dumnezeu, Celui ce i-a dat biruinţă asupra tiranului cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci. Spre pomenirea acelei preaslăvite biruinţe, a pus o cruce în mijlocul cetăţii Romei, pe un stâlp înalt de piatră şi a scris pe dânsa: ‘Prin acest semn mântuitor, cetatea aceasta s-a eliberat de sub jugul tiranului’ „. (Vieţile Sfinţilor)

După câteva luni de la victoria asupra lui Maxenţiu, Constantin acordă libertate de cult generală, cu întâietate pentru creştinism, singura religie netolerată până atunci în Imperiul roman. Edictul din ianuarie 313, de la Milan, este nu numai un act de dreptate ci şi de protejare a creştinilor. Consecvent convingerii şi sentimentului său despre dreptul şi valoarea religioasă şi morală a creştinismului, Constantin l-a apărat şi susţinut continuu, declarându-l religia licita în Imperiul roman. (sursa: „Istoria Bisericească Universală”, 1987)

Din anul 324, Constantin a rămas singur la conducerea Imperiului Roman, poziţie pe care şi-a menţinut-o până la sfârşitul vieţii (337).

Împăratul Constantin cel Mare a început să înlăture din legile penale dispoziţii şi pedepse contrare spiritului creştin: răstignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea (arderea cu fierul roşu). De asemenea, s-a îmbunătăţit tratamentul în închisori, s-a uşurat situaţia sclavilor, recunoscându-se şi episcopilor şi preoţilor dreptul de a-i proclama liberi, în biserică, în faţa credincioşilor. S-au luat măsuri de protecţie şi de ajutor pentru săraci, orfani, văduve şi bolnavi. S-au adus restricţii luptelor de gladiatori. S-a modificat în spirit creştin legislaţia referitoare la căsătorie, la celibatari, la părinţii fără copii, s-a îngreunat divorţul, s-au pedepsit adulterul şi siluirea, s-a interzis aruncarea copiilor şi s-a îngrădit vinderea lor prin ajutoare date părinţilor săraci.

În 321, Sfântul Împărat Constantin cel Mare a generalizat, ca zi de repaus în Imperiu, Duminica, sărbătoarea săptămânală a creştinilor.

În această perioadă, Biserica a cunoscut o mare înflorire pe tot întinsul imperiului. La Ierusalim şi în alte locuri din Palestina, la Antiohia, Tyr, Nicomidia, la Roma şi în alte oraşe, s-au ridicat biserici impunătoare.

Constantin cel Mare s-a hotărât să părăsească definitiv Roma şi să ridice un alt oraş de reşedinţă. Acesta a fost Bizanţul, pe Bosfor, care a primit numele de Constantinopol – oraşul lui Constantin, inaugurat la 11 mai 330.

A fost botezat în Nicomidia de episcopul semiarian Eusebiu de Nicomidia şi de alţi clerici în luna mai 337, cu puţin timp înainte de a muri. Întârzierea botezului era obişnuită în acea vreme. Sfântul împărat Constantin a murit la scurt timp după botez, la 22 mai, în Duminica Rusaliilor şi a fost îngropat în Biserica Sfinţii Apostoli din Constantinopol, ctitoria sa.

Împreună cu Sfântul Constantin cel Mare au fost botezaţi şi ostaşi ai săi, dimpreună cu demnitari ai Imperiului, încât o nespusă bucurie a cuprins toată lumea. („Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an”, Arhimandrit Cleopa Ilie – Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria)

Mama sa, Sfânta Elena, a fost ataşată mult de valorile religiei creştine. Prin râvna ei pentru descoperirea relicvelor sfinte a fost descoperit locul Golgotei şi s-a găsit lemnul crucii pe care a fost răstignit Hristos. Sfânta împărăteasă Elena a ridicat lăcaşuri de închinare pentru creştini atât la Ierusalim, cât şi la alte locuri sfinte. Mai întâi însă a dorit să se zidească, la Ierusalim, Biserica Învierii, construită deasupra Sfântului Mormânt.

Sfântului Constantin cel Mare i-au urmat la tron cei trei fii ai săi, Constantin II (337-340), Constanţiu (337-361), Constans (337-350). Din 350, Constanţiu a domnit singur ca împărat până la 361, când i-a urmat Iulian Apostatul (361-363), care a încercat fără succes să refacă din religia greco-romană o religie favorizată a Imperiului. (surse: Vieţile Sfinţilor – paginiortodoxe.tripod.com; „Istoria Bisericească Universală” vol. I (1-1054), Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1987; „Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an”, Arhimandrit Cleopa Ilie, Ed. Episcopiei Romanului, 1996).