Sfinţii apostoli Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terţiu şi Cvart, pomeniţi în calendarul ortodox

Spread the love

Sfinţii Apostoli Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terţiu şi Cvart sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 10 noiembrie. Aceşti şase sfinţi sunt dintre cei şaptezeci de apostoli ai Mântuitorului Hristos.

„Olimp şi Rodion, urmând Sfântului Apostol Petru, împreună au fost tăiaţi de Nero, în cetatea Romei. Iar Sosipatru, pe care îl pomeneşte Sfântul Apostol Pavel în Epistola către romani, fiind episcop al Iconiei, cu pace s-a săvârşit. Erast, pe care în aceeaşi epistolă îl pomeneşte Sfântul Apostol Pavel, mai întâi a fost iconom al sfintei Biserici a Ierusalimului. După aceea, fiind episcop al Paneadiei, s-a mutat la Domnul”. (“Vieţile Sfinţilor”)

Sfântul Cvart, episcop al Beritului (Fenicia), a pătimit pentru dreapta credinţă şi a convertit mulţi elini la credinţa creştină. Iar Sfântul Terţiu a fost al doilea episcop în Iconia, după Sfântul Sosipatru (Romani 16, 22).

Sfântul Mucenic Orest era un tânăr doctor, originar din oraşul Tiana, din Capadocia. În timpul persecuţiei împotriva creştinilor declanşată de împăratul Diocleţian (284-305), a fost supus la chinuri pentru a renunţa la credinţa în Hristos.

În multe feluri fiind chinuit şi silit să se închine zeilor, Sfântul Orest a răspuns „Sunt gata a răbda toate muncile, având în inima mea semnul Domnului meu Iisus Hristos”.

„Atunci muncitorul, umplându-se de mânie, a poruncit să aducă douăzeci de cuie de fier lungi de câte o palmă şi să le bată în călcâiele Sfântului Orest. Făcându-se şi aceasta, a poruncit să-l lege de un cal sălbatic şi să-l târască până ce va muri. Şi calul, fiind alergat foarte tare, trăgea pe Sfântul pe drumuri şi pe câmpii, prin spini şi pe pietre ascuţite; apoi, în acele munci, Sfântul Orest, răbdătorul de chinuri, şi-a dat duhul în mâinile Domnului, târât de cal douăzeci şi patru de stadii departe de cetate. Iar trupul lui a poruncit muncitorul să-l arunce în râul ce se chema Fiva”.

„După aceea s-a arătat în locul acela un om luminat ca soarele, care adunând moaştele Sfântului, le-a îngropat în muntele ce era aproape de cetatea Tiana, dând Dumnezeului nostru slavă, totdeauna, acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin”. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *