Sfântul Vasile Mărturisitorul: Închis în temniță și chinuit în timpul prigoanei iconoclaste împotriva drept credincioşilor
Sfântul Cuvios Vasile Mărturisitorul este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 28 februarie. A trăit în timpul când prigoana iconoclastă împotriva drept credincioşilor era susţinută cu tărie de împăraţii de la Constantinopol, în secolul al VIII-lea. Aceştia au declanşat persecuţii sângeroase împotriva ortodocşilor iconoduli şi au ordonat desfiinţarea a numeroase mănăstiri, precum şi distrugerea sfintelor icoane.
În acel timp, Sfântul Vasile, lăsând lumea şi cele lumeşti, s-a făcut monah. A fost numit „Mărturisitorul” deoarece în timpul persecuţiei iconoclaste a propovăduit adevărul de credinţă, împreună cu Sfântul Procopie Decapolitul, înaintea prigonitorilor. Pentru aceasta a fost închis în temniţă, unde a fost mult chinuit.
După moartea lui Leon IV (775-780), Sfântul Vasile Mărturisitorul a fost eliberat din temniţă. A trăit ca monah, în aspre nevoinţe duhovniceşti, până la mutarea sa la cele veşnice. (sursa: vol. “Vieţile Sfinţilor”)