Sfântul mucenic Valentin: Ales apologet al valorilor moralei creștine

Spread the love

In fiecare an, la data de 30 iulie, Biserica Ortodoxa Romana face pomenirea unui ales apologet al valorilor moralei crestine. Este vorba de Sfantul Sfintit Mucenic Valentin, episcopul Umbriei. Martirizat la Roma in a doua jumatate a secolului al treilea, el a ramas in constiinta Bisericii lui Hristos ca vindecator al celor bolnavi si sfant al iubirii crestine si al familiei. In plina zi de sarbatoare, Sfantul Valentin ii binecuvanteaza pe credinciosii romani, o particica din sfintele sale moaste fiind depuse in Biserica Delea Noua, din Bucuresti.Sfântul Sfințit Mucenic Valentin, Episcopul Umbriei.

: Sfântul Valentin s-a născut în anul 175, la Interamna (Terni de astăzi, în regiunea Umbria din Italia). A fost hirotonit preot de către Sfântul Felician de Foligno, iar Episcop de Interamna de către Papa Victor I. Remarcabil propovăduitor al Evangheliei, făcător de minuni şi vindecător, a fost foarte iubit de către credincioşii săi. A fost arestat, torturat şi decapitat la Roma, la vârsta de aproape o sută de ani, din ordinul prefectului Placid Furius, în timpul persecuţiilor împăratului Marc Aureliu.

A fost ucis în secret, în timpul nopţii, pentru a se evita răscoala populaţiei din Terni. Trupul său a fost luat de către ucenicii săi, Proclu, Efir şi Apolonie, dus în cetatea Interamna, unde slujise ca Episcop, şi îngropat cu mare cinste.

Tropar – Glasul 4

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţă răbdând până la sânge, Sfinţite Mucenice Valentin, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Duminica a 8-a după Rusalii (Înmulțirea pâinilor)

Textul Evanghelic (Matei 14:14-22)

În vremea aceea Iisus a văzut mulțimea de oameni și I s-a făcut milă de ei și a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El și I-au zis: Locul este pustiu și vremea, iată, a trecut; deci, dă drumul mulțimilor ca să se ducă în sate să-și cumpere mâncare. Iisus, însă, le-a răspuns: N-au trebuință să se ducă; dați-le voi să mănânce. Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini și doi pești. Și El a zis: Aduceți-Mi-le aici. Și poruncind să se așeze mulțimile pe iarbă și luând cele cinci pâini și cei doi pești, și privind la cer, a binecuvântat și, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii, mulțimilor. Și au mâncat toți și s-au săturat și au strâns rămășițele de fărâmituri, douăsprezece coșuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbați, afară de femei și de copii. Și îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie și să treacă înaintea Lui pe țărmul celălalt, până ce El va da drumul mulțimilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *