Sfântul Serafim de Sarov. „M-am predat pe mine însumi adevăratului Doctor al sufletelor și al trupurilor, Domnului nostru Iisus Hristos și Preacuratei Sale Maici”

Sfantul Serafim de Sarov s-a nascut la 19 iulie 1759, in orasul Kursk din Rusia, primind la botez numele de Prohor. A ramas orfan de tata la varsta de 3 ani. Cand a implinit 17 ani, primind binecuvantarea mamei, a plecat sa imbratiseze viata monahala la Lavra Pecerska de la Kiev. Dupa un timp, indrumat de Parintele Dositei din pustia Kitaev, a mers sa isi petreaca restul vietii in Manastirea Sarovului. Pe 20 noiembrie 1778, tanarul Prohor a intrat in Manastirea Sarovului.

S-a născut în 19 iulie 1745. La 17 ani, cu binecuvântarea mamei sale, a intrat în Mănăstirea Sarov, unde a devenit repede un model de ascultare şi virtute monahală. A fost tuns monah după opt ani de ascultare ca frate în mănăstire, primind numele Serafim („înfocat”, „arzător”). Dupa opt ani petrecuti ca frate, Prohor s-a invrednicit a primi chipul ingeresc, primind numele de Serafim, iar un an mai tarziu a fost facut ierodiacon. In 1793, la 35 de ani, a fost ierotonit ieromonah. Curand dupa aceasta, implinind 16 ani de manastire, cu binecuvantarea batranului sau, egumenul Pahomie, Sfantul Serafim s-a retras la pustie, intr-o chiliuta din desisul padurii, aflata pe malul raului Sarovka, la cativa kilometri de manastire.

Obisnuia sa plece din chilia sa seara si, pe o piatra anume, priveghea toata noaptea in rugaciune, iar dimineata se intorcea la chilie si priveghea pe o alta piatra, toata ziua. Aceasta nevointa a tinut-o sfantul vreme de o mie de zile si o mie de nopti. După moartea duhovnicului său, a primit încuviinţarea de a se retrage în singurătate, în adâncul pădurii, la câţiva km de mănăstire. Acolo şi-a făcut o colibă de lemn, înconjurată de o mică grădină, un loc care închipuia Sfântul Munte. În urma unor ispite puternice, a hotărât să lupte ca stâlpnicii de odinioară şi a petrecut o mie de zile şi o mie de nopţi pe o stâncă în picioare, sau îngenuncheat, repetând fără încetare rugăciunea vameşului: „Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului” (Luca 18, 13). Astfel, Sfântul Serafim a fost eliberat pentru totdeauna de lupta gândurilor. S-a întors între semenii săi, plin de har şi lumină.

S-a intors in manastire in anul 1810, la cererea batranilor. Aproape trei ani a fost grav bolnav de hidropizie, o suferinta in urma careia intreg trupul se umfla din cauza retinerii apei din corp. Sfantul Serafim le-a spus celor din obstea manastirii: „M-am predat pe mine insumi adevaratului Doctor al sufletelor si al trupurilor, Domnului nostru Iisus Hristos, si Preacuratei Sale Maici. Daruiti-mi de dragul Domnului, cunoscutul remediu (Sfanta Euharistie). Impartasit in chilia sa, Serafim se insanatosi grabnic in urma aparitiei Maicii Domnului, inconjurata de Sfantul Petru si Ioan Evanghelistul, care, aratand spre cel ce zacea in pat a zis: „El este unul dintre ai nostri“, atingand cu sceptrul sau soldul drept al bolnavului, de unde s-a scurs toata apa afara.

Revine in 1825 la chilia sa din padure, unde va primi mii de pelerini din intreaga Rusie. Fiindu-i dat darul inainte-vederii, Sfantul Serafim de Sarov, facatorul de minuni, oferea tuturor mangaiere si povata. Sfantul intampina pe oricine venea la el cu o inchinaciune, un sarut duhovnicesc si cuvintele urarii pascale „Hristos a Inviat!”. Ii numea pe toti „bucuria mea”.

In data de 2 ianuarie 1833, Sfantul Serafim de Sarov a fost aflat adormit intru Domnul in chilia sa, la rugaciune, in genunchi, cu mainile incrucisate pe piept in fata icoanei Maicii Domnului. Canonizarea sa a fost savarsita in anul 1903, la 70 de ani de la trecerea la cele vesnice.

„După ce s-a făcut părtaş de bunăvoie Patimilor mântuitoare ale Domnului nostru Iisus Hristos, timp de 47 de ani, trăind în asceză absolută, trecând pe rând prin starea de vieţuitor în obşte, sihastru, stâlpnic şi zăvorât, acest bătrân mic de statură, înveşmântat în alb, încovoiat pe toiagul său, s-a întors între semenii săi, plin de har şi lumina Sfântului Duh, pentru a îndeplini slujirea duhovnicească superioară, a stăreţiei spirituale, şi a devenit pentru tot poporul rus un adevărat \”apostol\”, martor şi propovăduitor al Învierii.” (Vieţile Sfinţilor)

Uşa chiliei sale era deschisă tuturor şi avea o bucurie cu totul specială faţă de cei păcătoşi care veneau la el pocăindu-se. Îşi saluta vizitatorii cu veselie, zicându-le: „Bucuria mea, Hristos a înviat!”. Blândeţea sa neobişnuită înmuia inimile cele mai aspre, umilinţa sa îi smerea pe cei mândri, făcându-i să verse lacrimi de copil. Pentru cei mari, ca şi pentru oamenii din popor, chilia sa era asemenea unui pridvor al cerului. O convorbire cu el sau o simplă binecuvântare deveneau adevărate întâlniri cu Dumnezeu, capabile să schimbe cu totul sensul vieţii lor.

„Datorită darului înainte-vederii, el citea în inimile păcătoşilor, dezvăluind cele ce ei nu îndrăzneau să mărturisească, răspundea la scrisori fără a le deschide şi ştia să dea fiecăruia sfatul, mângâierea, încurajarea şi mustrarea de care aveau nevoie. Predat cu totul voii lui Dumnezeu, el le spunea, fără multă cercetare, primul cuvânt pe care i-l descoperea Dumnezeu, şi acesta era, totdeauna, cel mai potrivit pentru ei. Mila lui, izvorâtă din dragostea lui Dumnezeu care era în el, se revărsa asupra tuturor. A vindecat în chip minunat pe mulţi, ungându-i cu uleiul din candela sa sau dându-le să bea din izvorul numit mai apoi „puţul lui Serafim”, aflat în apropierea mânăstirii, în „pustia cea apropiată”, unde îi plăcea să-şi petreacă după-amiezele. I se aduceau atâtea cereri de rugăciune, pentru morţi şi vii, încât îi era cu neputinţă să-i pomenească pe toţi; de aceea aprindea pentru fiecare o lumânare, chilia sa fiind mereu încălzită şi luminată de sute de flăcări, închipuind sufletele credincioşilor„. (Vieţile Sfinţilor)

În calendarul creştin ortodox, Sfântul Serafim de Sarov este sărbătorit de două ori, la 2 ianuarie, dată la care sfântul a trecut în veşnicie, şi în 19 iulie, ziua sa de naştere, precum şi ziua când a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă, în 1903. Canonizarea sa a avut loc în prezenţa familiei imperiale, a numeroşilor ierarhi şi a unei mulţimi de sute de mii de persoane, venite din toate părţile Rusiei. (sursa: vol. „Vieţile Sfinţilor”).