Sfântul Laurențiu: A fost întins pe un grătar cu cărbuni aprinși pe care și-a dat duhul, în timp ce-I mulţumea lui Dumnezeu
Pe data de 10 august, în Biserica Ortodoxă este prăznuit Sfântul Lavrentie, cunoscut drept Sfântul Laurenţiu. În această zi, cei care îi poartă numele trebuie să citească o rugăciune către ocrotitorul lor pentru ajutor și iertare de păcate. Cei care rostesc această rugăciune puternică și făcătoare de minuni în ziua cinstirii Sfântului Laurențiu vor vedea că toate suferințele lor vor fi alinate. Sfântul Mucenic Laurenţiu este pomenit în calendarul creştin ortodox, împreună cu episcopul Romei, Sfântul Sfinţit Mucenic Xist, în ziua de 10 august.
Sfântul Lavrentie a trăit în secolul al III lea şi a fost arhidiaconul episcopului Sixt, potrivit crestinortodox.ro. În această perioadă creştinii erau persecutaţi, iar la un moment dat episcopul Sixt a fost luat spre a fi judecat, împreună cu doi dintre diaconii săi. După arestarea acestora, Lavrentie a vândut vasele bisericii și a împărțit banii săracilor.
Sfântul Laurenţiu a fost arhidiacon al episcopului Romei, Xist, care era grec de neam şi a fost mai întâi filosof, apoi ucenic al lui Hristos. Mergând la Roma, acesta a fost de bună trebuinţă bisericii lui Hristos.
„Apoi, după o vreme oarecare, a fost ridicat la treptele rânduielilor bisericeşti; căci, fiind ucis pentru Hristos preasfinţitul Ştefan, papa Romei, Sfântul Sixt a fost ridicat la scaun în locul lui, ca la o moarte sigură, pentru că în acele vremi nu era vreun papă, pe care să-l fi ocolit paharul pătimirii”. (Vieţile Sfinţilor)
Papa Xist a fost reţinut de prefectul cetăţii, Valerian, împreună cu clericii Bisericii din Roma, şi a fost închis alături de mulţi alţi creştini în temniţa de obşte. Împreună cu doi diaconi, a fost dus apoi în faţa împăratului Deciu (249-251) şi i s-a cerut să se închine zeilor pentru a-şi proteja clerul şi pe ceilalţi creştini şi pentru a-şi cruţa propria sa viaţă.
În timp ce Xist era dus spre templu pentru a jertfi zeilor romani, sau să fie omorât, în cazul în care nu ar fi voit, Sfântul Laurenţiu, arhidiaconul său, i-a ieşit în cale şi i-a strigat: „Nu mă lăsa, Părinte Sfânt, pentru că am împărţit deja comorile pe care mi le-ai încredinţat”, căci la sfatul părintelui său, acesta vânduse bunurile bisericii şi împărţise banii săracilor.
Cei care l-au auzit au crezut că el este deţinătorul unui tezaur şi din acest motiv a fost luat de soldaţi şi somat să-i dăruiască împăratului comorile de care vorbise. Ca puternicii acelui timp să cunoască despre ce comori era vorba, Sfântul Laurenţiu a cerut câteva zile. A adunat atunci şchiopii, orbii şi bolnavii, neputincioşii şi pe toţi cei care primiseră ajutorul său şi împreună cu aceştia a apărut în faţa prigonitorilor. Ruşinaţi şi mânioşi de această privelişte, aceştia i-au cerut arhidiaconului să se închine idolilor.
Sfântul Laurenţiu a refuzat şi a fost închis în temniţă. Aici l-a vindecat de orbire pe un condamnat, Lucillus, pe care l-a botezat. Temnicerul Hippolytus, fiind martor la minune, a cerut şi a primit şi el botezul. Acesta din urmă, numărându-se cu mucenicii, a fost omorât pentru Hristos.
Papa Xist şi cei doi diaconi au fost omorâţi în faţa acelui templu la care au fost duşi pentru a jertfi zeilor, iar trupurile lor lăsate în privelişte au fost luate noaptea de creştini şi îngropate. Astfel s-au sfârşit pentru Hristos prin mucenicie preasfinţitul papă Sixt şi cei doi diaconi, Felichisim şi Agapit, în ziua de 6 august.
După multe chinuri, Sfântul Mucenic Laurenţiu a fost întins pe un grătar aşezat pe cărbuni aprinşi. În această grozăvie şi-a dat duhul, căci toţi care erau acolo de faţă se mirau de o muncire ca aceea a împăratului, care a poruncit să frigă un om de viu. În iconografie, el este reprezentat cu cădelniţa cu jar în mână, cădind şi înmiresmând Biserica lui Hristos. Sfântul Mucenic Lavrentie arhidiaconul şi-a săvârşit nevoinţa mucenicească în 10 zile ale lunii august.
În timp ce episcopul Sixt era dus spre a i se tăia capul, Sfântul Lavrentie i-a ieșit în cale și i-a strigat să nu îl părăsească pentru că a împărțit deja comorile pe care i le încredinţase. La auzul acestor cuvinte, soldaţii l-au ridicat şi l-au somat să-i dăruiască împăratului comorile de care vorbise. Atunci, Lavrentie a chemat şchiopii, orbii, bolnavii care se bucuraseră de banii pe care el li-i dăduse. Deoarece a refuzat să se închine idolilor, Lavrentie a fost închis în temniță, unde l-a vindecat de orbire pe Lucillus pe care mai apoi l-a și botezat. Martor la această minune un alt prizonier păgân a cerut și el să fie botezat.
După ce a fost supus la mai multe chinuri, Lavrentie a fost întins pe un grătar așezat pe cărbuni aprinși pe care și-a dat duhul în timp ce-I mulţumea lui Dumnezeu. În iconografia bisericească el este reprezentat cu cădelnița cu jar în mâna, cădind și inmiresmand Biserica lui Hristos.
Rugăciunea către Sfântul Lavrentie face minuni dacă este spusă în această zi
Mucenicul Tău, Doamne, Laurențiu, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
În Grădina Desfătării ca un ostaş al lui Hristos după vrednicie desfătându-te şi împreună dănţuind cu puterile cele îngereşti, roagă să mi se dea strălucire purtătoare de lumină mie, celui ce te laud pe tine, Fericite Laurențiu.
Intrând în luptele muceniciei celei cinstite, pătimitor purtător de biruinţă te-ai arătat cu tăria sufletului, Sfinte Laurențiu. Pentru aceea, cu cununa dreptăţii, cu buna cuviinţă şi cu diadema biruinţei te-ai încununat.
Ca un fiu al luminii şi al zilei fiind, în chip minunat de la apus ca un soare simţitor ne-ai răsărit nouă, luminând marginile cu raza cea prealuminoasă, Sfinte Mucenice Laurențiu, pururea pomenite.
Prin cinstită naşterea ta, Fecioară, izbăvindu-ne din legăturile iadului şi din stricăciune şi din osânda lumii, cu mulţumire grăim către tine: Bucură-te, Preacurată, Ceea ce eşti Plină de daruri, Uşa cea Mântuitoare a Darului. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei)