Sfântul Ioan Maximovici. „Slujea desculţ şi în biserică”

Sfântul Ioan Maximovici (1896 -1966) este considerat de către creştinii ortodocşi de pretutindeni, ca fiind unul dintre cei mai mari sfinţi al secolului XX. Proslăvirea arhiepiscopului Ioan de San-Francisco, ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse din diaspora a avut loc la 2 iulie, 1994, în SUA.

Sfântul Ioan Maximovici s-a născut în ilustra familie de nobili Maximovici, în data de 4 iunie 1896. La sfântul botez a primit numele de Mihail – în cinstea sfântului arhanghel al Domnului. Moşia familiei Maximovici se afla în vecinătatea mănăstirii Sviatogorsk. Tânărul Mihail, “monah din copilărie”, îşi petrecea toată vara la mănăstire. La vârsta de 11 ani a fost trimis la şcoala militară din Poltava. În aceşti ani l-a întâlnit pe episcopul Teofan al Poltavei, vestitul ascet, care a rămas pentru el un model de sfinţenie până la sfârşitul vieţii.

În 1914, Mihail a absolvit şcoala de cadeţi şi, urmând vocaţiei sale intime, a hotărât să intre la Academia Duhovnicească de la Kiev. În 1921, în timpul războiului civil, emigrează la Belgrad împreună cu întreaga familie. În 1925 a absolvit facultatea de teologie. În 1926 a fost tuns în monahism şi hirotonit ca ierodiacon în mănăstirea Milkovo, luând numele de Ioan. La sfârşitul aceluiaşi an, părintele Ioan a fost hirotonit ca ieromonah. Între anii 1929-1934 a fost profesor şi diriginte la seminarul teologic “Sfântul Ioan Botezătorul” din Bitol. În anul 1934 s-a luat hotărârea de a-l înainta la rangul de episcop.

Hirotonirea sa ca episcop a avut loc la 28 mai, anul 1934. A fost trimis în China, în eparhia Shanghai. În anul 1951, arhiepiscopul Ioan este trimis în Europa, mai întâi la Paris, apoi la Bruxelles. În Europa Occidentală, Vlădica acordă un interes constant nu numai diasporei ruse, pentru care trudea neobosit, ca şi la Shanghai, ci şi populaţiei locale. El primeşte sub jurisdicţia sa Bisericile Ortodoxe din Olanda şi Franţa.

În anul 1962, la cererea unor numeroşi credincioşi, ce-l cunoşteau de la Shanghai, arhiepiscopul Ioan a fost invitat la San-Francisco, cea mai mare eparhie ortodoxă din America. În 1963, cu blagoslovenia sa a fost întemeiată Fraţia preacuviosului Gherman din Alaska, devenită ulterior cel mai important centru misionar ortodox din California.

„În 1966, după trecerea în veşnicie a arhiepiscopului Ioan, în presă au apărut numeroase materiale atestând sfinţenia sa: tămăduirile miraculoase, exorcizarea demonilor, ascetismul riguros al vieţii sale, privegherea în timpul nopţii, apariţiile sale după moarte, darul clarviziunii, pogorârea vizibilă a flăcărilor în timpul Sfintei Liturghii, prigoana feroce la care a fost supus şi, în sfârşit, ceea ce nu toţi au fost capabili să preţuiască (poate din cauza că acest aspect al sfinţeniei era practic incompatibil cu rangul de arhiepiscop) – nebunia lui pentru Hristos. Vlădica îşi orânduia viaţa întemeindu-se pe Legea lui Dumnezeu, fără să se gândească cât de imprevizibile şi chiar stranii pot apărea faptele sale, celor ce se conduc după criterii pur omeneşti. De obicei mergea pe jos, adesea desculţ, vizitând spitale, aziluri şi ospicii. Slujea desculţ şi în biserică. Vlădica era cunoscut ca sfânt nu numai printre creştinii ortodocşi, ci şi în rândul credincioşilor de alte confesiuni. Aşa, bunăoară, în una din bisericile catolice din Paris, preotul încerca să trezească interesul tinerilor faţă de credinţă prin următoarele cuvinte: ‘Afirmaţi că în prezent nu se mai întâmplă minuni, nu mai există sfinţi. De ce să vă prezint dovezi teoretice, când astăzi pe străzile Parisului umblă un sfânt – sfântul Jean cel Desculţ!’ “.