Sfântul ierarh Iacob Mărturisitorul: A primit darul facerii de minuni și a murit la 120 de ani

Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul este pomenit în calendarul creştin ortodox la 21 martie. Sfântul Iacob a trăit în vremea împăratului Constantin Copronim (741-775). S-a făcut monah de foarte tânăr, a fost hirotonit episcop, iar în timpul iconoclasmului a fost obligat să se retragă din scaunul episcopal.

Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul, datorită trăirii sale curate și nevoințelor duhovnicești, a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni și o viață îndelungată de 120 de ani.

Sfântul Ierarh Iacob a fost ucenic al marelui sfânt și teolog Teodor Studitul. Sfântul Teodor adresează în scrierile sale cuvinte de laudă pentru curajul și iscusința luptelor lui Iacob împotriva celor ce necinsteau icoanele. De asemenea, Sfântul Teodor Studitul numără pe Iacob între mărturisitorii acelor vremuri. Sfântul Ierarh Iacob a fost mai întâi episcop al cetății tracice Anchialos în perioada patriarhului Tarasie al Constantinopolului. A suferit mult pe vremea prigoanei împăratului Constantin Copronim, cerându-i-se să lepede cinstirea sfintelor icoane. Deci, nevrând să spună că sfintele icoane sunt idoli, a fost osândit să îndure multe chinuri, izgoniri, întemnițări, foame și sete și multe strâmtorări, dar nimic nu a slăbit tăria dreptei lui credințe.

Fiind iubitor de liniște și viață în rugăciune, părăsește slujirea episcopală și merge în Bitinia pe muntele Olimp. Mutarea aceasta se poate datora și presiunilor pe care ereticii le făceau împotriva sa. Ajuns în singurătatea pustiei duce o viață aspră, sporind duhovnicește.

Ajunge să fie cunoscut ca părinte duhovnicesc, iar oamenii încep să-l cerceteze pentru sfat. Așadar, Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul înțelege că sosise momentul să dea mărturia cea bună cu privire la cinstirea sfintelor icoane. Fuga de lume nu a însemnat pentru Sfântul Iacob o părăsire egoistă a problemelor care provocau Biserica, ci un efort personal concentrat astfel încât, ducând lupta cea bună împotriva proprii patimi să aibă puterea, prin harul primit de la Dumnezeu, de a sta împotriva ereziei acelor timpuri și așa să poată fi cu adevărat de folos lumii.

În acea perioadă Biserica era tulburată de mişcarea iconoclastă, care impunea distrugerea icoanelor, declanşată de Leon al III-lea Isaurul (714-741), tatăl lui Copronim. Susţinerea de către împărat a acestei erezii a determinat prigonirea acelora care se împotriveau, iconodulii, păstrători ai dreptei credinţe.

Printre aceştia s-a aflat şi Cuviosul Iacob, care ajuns episcop a fost arestat şi supus la multe chinuri, în care a şi murit. De la biograful său, Sfântului Antonie cel Tânăr, aflăm despre Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul faptul că avea darul facerii de minuni și că a trecut la Domnul la o vârstă foarte înaintată, la 120 de ani. Și așa și-a dat Sfântul Ierarh Iacob sufletul său curat în mâinile lui Dumnezeu, pe care până la moarte L-a mărturisit și de la El a primit bucuria cea veșnică din Împărăția cerurilor.