Sfântul Ierarh Eutihie, Patriarhul Constantinopolului. „A fost dat spre mâncare fiarelor şi acelea s-au îmblânzit înaintea feţei lui şi s-au făcut ca nişte miei”
Sfântul Ierarh Eutihie, cunoscut și sub numele de Eutihie al Constantinopolului, a fost un distins patriarh al Bisericii Ortodoxe din Constantinopol în secolul al V-lea. Viața și activitatea sa au fost marcate de apărarea dreptei credințe și lupta împotriva ereziei nestoriene, care a amenințat unitatea și ortodoxia Bisericii în acea perioadă. Eutihie a devenit un simbol al curajului și al angajamentului față de învățăturile autentice ale Bisericii.
„Sfântul Evtihie avea ca patrie Sevastopolul. El, auzind de buna vestire a lui Hristos, şi-a lăsat părinţii şi rudele şi s-a apropiat de iubitul ucenic al lui Hristos, de Apostolul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu”. (Vieţile Sfinţilor)
A fost apropiat şi de Sfântul Apostol Pavel, pe care l-a urmat în propovăduirea Evangheliei, suferind multe primejdii şi lipsuri. Pentru aceasta, Sfântul Eutihie este numit ucenic al celor doi apostoli, al Sfântului Evanghelist Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu şi al Sfântului Apostol Pavel.
Numindu-se apostol, deşi nu se află în rândul celor 70 de apostoli, Sfântul Eutihie a fost cinstit cu această numire ca unul ce s-a ostenit cu cei mai mari apostoli şi a fost sfinţit de aceştia episcop. Sfântul Mucenic Eutihie a făcut mai multe călătorii misionare, unele împreună cu Sfinţii Apostoli, iar altele singur.
„El suferea pretutindeni legături şi bătăi, şi pătimea cu bărbăţie pentru Domnul său. Odată, fiind chinuit de foame în temniţă, i s-a adus pâine de o mână nevăzută, cu care se întărise atât, încât socotea muncile întru nimic. Iar când l-a dezbrăcat ca să-l chinuiască, şi când i-a strujit trupul cu unghii de fier, a curs din cinstitul lui trup, mir de bună mireasmă şi a umplut văzduhul de bună mirosire. După aceea, fiind aruncat în văpaia focului, s-a auzit tunet din cer şi s-a pogorât o ploaie mare, încât a stins focul; iar sfântul a rămas viu şi nevătămat, slăvind pe Dumnezeu. Altădată a fost dat spre mâncare fiarelor; dar şi acelea s-au îmblânzit înaintea feţei lui, şi s-au făcut ca nişte miei”. (Vieţile Sfinţilor)
A primit moarte martirică în patria sa, unde a fost adus de la Efes, prin tăierea capului. (sursă: vol. “Vieţile Sfinţilor”)
Biografie: Eutihie s-a născut în Constantinopol la începutul secolului al V-lea și a fost educat într-un mediu profund creștin. El a arătat de timpuriu o înclinație către viața monastică și a intrat în mănăstirea Sfântul Ioan, unde și-a petrecut mare parte din viață în rugăciune și studiu. În anul 446, Eutihie a fost ales patriarh al Constantinopolului, într-o perioadă tumultuoasă pentru Biserica Ortodoxă. În acea vreme, erezia nestoriană câștiga teren și amenința să submineze învățăturile fundamentale ale Bisericii despre Hristos. Nestorius, un arhiepiscop din Constantinopol, susținea că există două persoane distincte în Hristos – una divină și una umană. Această învățătură a fost respinsă de Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes în anul 431, dar nestorianismul a continuat să se răspândească.
Născut în vremea împăratului Iustinian, în Frigia, a fost crescut de bunicul său, Isihie preotul, care se învrednicise de darul facerii de minuni. Crescut în dreapta credință, a ajuns în cele din urmă arhimandrit, fiind trimis la al V-lea Sinod de la Constantinopol, ca locțiitor al arhiereului. Acolo, mirându-se toți de dragostea lui pentru Scripturi, i s-a profețit de către Patriarhul Mina că va ajunge să îi ia locul. Ceea ce s-a și întâmplat, căci la scurtă vreme patriarhul a trecut la cele veșnice, iar Sfântul Eutihie a fost numit în locul acestuia. Din invidia diavolului, acesta a căzut într-o erezie și a fost izgonit. Petrecând 12 ani la mănăstirea Amasiei, și-a luat iarăși scaunul de patriarh, iar după încă doi ani s-a mutat la cele veșnice, după ce i-a prorocit împăratului Tiberiu că va fi ales.
Dovedindu-și înțelepciunea și răspunzând cu iscusință la întrebările ereticilor, arătându-se luminat în fața capcanelor pe care aceștia le întindeau și dovedind cu Sfânta Scriptură că se cade ca ereticii să fie anatematizați (excluși din sânul Bisericii), Sfântul Eutihie a câștigat admirația tuturor, atât pe cea a împăratului cât și pe cea a Preasfântului Patriarh Mina care a prezis, prin viziune dumnezeiască, că Sfântul Eutihie va fi urmaș în locul lui pe scaunul patriarhal. Într-adevăr, așa a fost, deoarece peste puțin timp Patriarhul Mina a trecut la cele veșnice, iar împăratul Iustinian cel Mare l-a numit pe Eutihie în rangul de patriarh.
Câțiva ani mai târziu, în relația dintre Sfântul Ierarh Eutihie și împăratul Iustinian au intervenit schimbări majore de opinii legate de concepte fundamentale ale credinței creștine. Astfel, însuși împăratul Iustinian a căzut victimă ereziilor înșelătoare care susțineau că Domnul Iisus Hristos nu ar fi putut să simtă durere și să sufere în timpul morții Sale de pe Cruce. Împăratul a adoptat principiile aftardochetiștilor, o sectă a creștinilor necalcedonieni care credeau că trupul pe care l-a avut Hristos pe pământ era incoruptibil și nu era supus durerii, încercând să impună aceste păreri ca dogmă ortodoxă. Într-o lungă scrisoare, Patriarhul Eutihie a susținut nepotrivirea dintre credințele aftartodochetiștilor și Sfânta Scriptură, însă nu numai că dovezile sale evidente nu au fost ascultate, ci dimpotrivă, au fost considerate ofensatoare. Răzvrătit împotriva dreptei credințe și implicit a Sfântului Ierarh Eutihie, împăratul Iustinian s-a mâniat pe acesta și a ordonat arestarea lui, trimițându-l în exil la o mănăstire a Amasiei. Astfel, în data de 22 ianuarie 565, în ziua prăznuirii Sfântului Timotei, Sfântul Ierarh Eutihie slujea liturghia în biserica din vecinătatea Palatului Hormisdas, atunci când soldații au pătruns în reședința patriarhală, au intrat în biserică și l-au luat cu ei. Destituit în lipsă din rangul de patriarh și trimis pe insula Principus (“Insula prințului”) din Propontis, iar mai târziu la vechea sa mănăstire din Amasia, Sfântul Eutihie a trăit în exil timp de 12 ani și jumătate. Aici, Sfântul Eutihie a petrecut mulți ani în post și rugăciuni, primind pentru viața sa dreaptă harul facerii de minuni.
După ce perșii au invadat și ruinat Amasia, Sfântul s-a rugat Domnului ca grânele strânse în hambare să nu se termine, iar rugăciunea i-a fost ascultată. De asemenea, Sfântul Ierarh Eutihie a primit darul profeției, el prezicând succesorii împăratului Iustinian.
După doisprezece ani de exil, în anul 577, Sfântul Ierarh Eutihie a fost din nou așezat în scaunul patriarhal al Constantinopolului.
Mărturiile contemporane susțin că, atunci când el a intrat în oraș, un grup mare de oameni l-a întâmpinat, strigând cu voce tare: „Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului” și „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace”. Imitând intrarea Domnului Iisus în Ierusalim (menționată în Matei 21, 1-11 și Ioan 12, 12-18), el a intrat în oraș călare pe un măgăruș, călcând peste veșminte întinse pe pământ, fiind întâmpinat de o mulțime de oameni purtând frunze de palmier, dansând și cântând. A doua zi, el s-a întâlnit cu cei doi împărați (Iustin si Tiberiu) și a fost primit cu mare cinste în Biserica “Sfânta Fecioară Maria” din Vlaherne. Apoi a mers la Hagia Sofia ( pe care o sfințise în anul 562) a urcat la amvon și a binecuvântat mulțimea mare de oameni. I-au trebuit șase ore să împărtășească mulțimea, deoarece toți oamenii doreau să primească împărtășania din propriile sale mâini.
Și-a petrecut celelalte zile ale vieții sale în pace, împodobind Biserica cu drepte învățături și cu faceri de minuni, vindecând de molima ce năpădise poporul, cu rugăciunile sale. Spre sfârșitul vieții pământești, Sfântul Ierarh Eutihie, Patriarhul Constantinopolului, a căzut el însuși în boală trupească, la praznicul Prealuminatei Învieri a lui Hristos fiind cercetat de dreptcredinciosul împărat Tiberiu. Sfântul Eutihie și-a prorocit sfârșitul, spunându-i împăratului, că despărțirea sa de această viață trecătoare se apropie, lucru care s-a și împlinit. Fiind bolnav în Săptămâna Luminată, Preasfințitul Eutihie a chemat în Duminica Tomii tot clerul său și dăruindu-le pace, binecuvântare și cea din urmă sărutare, după ce a înnoptat, a adormit cu somnul cel vremelnic întru Domnul, iar sfântul lui suflet s-a dus la cele veșnice. Trecerea sa la Domnul a avut loc la data de 6 aprilie în anul 582.
Contribuții și lupta împotriva nestorianismului: Ca patriarh al Constantinopolului, Eutihie a fost hotărât să apere învățăturile ortodoxe și să combată influența nestoriană. El a fost un susținător ferm al formulării calcedoniene care susținea că Hristos are două naturi – divină și umană – unite într-o singură persoană. Eutihie a organizat sinoduri și adunări ale ierarhilor pentru a reafirma aceste învățături și pentru a condamna nestorianismul. Însă, lupta lui Eutihie împotriva nestorianismului nu a fost lipsită de dificultăți. El a fost adesea persecutat și contestat de cei care susțineau erezia nestoriană. Cu toate acestea, Eutihie și-a menținut poziția fermă și a continuat să propovăduiască învățăturile ortodoxe.
Moaștele sale au fost îngropate alături de moaștele Sfinților Apostoli Andrei, Timotei și Luca.
