Sfânta muceniță Tatiana: A fost aleasă în slujba de diaconiţă a Bisericii din Roma, în timpul persecuțiilor
Sfânta Muceniţă Tatiana este pomenită în calendarul creştin ortodox în ziua de 12 ianuarie. Sfânta Tatiana s-a născut şi a trăit la Roma, tatăl său a ocupat funcţii înalte în administraţia romană, deţinând în trei rânduri rangul de proconsul. Tatăl Sfintei Tatiana era creştin şi temător de Dumnezeu, dar îşi păstra în taină credinţa, persecuţiile împotriva creştinilor fiind frecvente în imperiu. El şi-a crescut fiica cu bună-cuviinţă şi frică de Dumnezeu, fiind aleasă în slujba de diaconiţă a Bisericii din Roma.
„Venind aceasta în vârstă şi nevrând să se însoţească cu bărbat, îşi petrecea în feciorie şi curăţie viaţa, pentru că s-a făcut mireasă lui Hristos, fiind rănită de dragostea Lui şi Aceluia şi slujea ziua şi noaptea, omorându-şi trupul în post şi rugăciuni şi robindu-l duhului. Apoi s-a învrednicit de slujba bisericească pentru viaţa sa îmbunătăţită şi slujea lui Dumnezeu îngereşte, deşi era în trup”. (Vieţile Sfinţilor)
Sfânta Tatiana a suferit chinuri şi moarte în timpul împăratului roman Alexandru Sever (223-235). Deşi împăratul Alexandru nu era un prigonitor al creştinilor – mama sa, Iulia Mamia, fiind creştină – în timpul său au avut loc multe persecuţii anticreştine, ordonate de proconsulii şi guvernatorii din administraţia sa.
„Aceia, ocârmuind toate în numele împărătesc, trimiteau porunci pretutindeni, ca \”galileenii\” (aşa numeau ei pe creştini) cu chinuri şi cu moarte să fie siliţi la închinarea zeilor romanilor; şi erau aleşi spre pierderea creştinilor cei mai cumpliţi slujitori idoleşti: Vitalie, comitul, Vas Cubiculariu şi Caius Domesticus. Şi se vărsa ca apa sângele creştinilor, fără cruţare, atât în Roma, cât şi în toate părţile stăpânirii romane”. (Vieţile Sfinţilor)
Într-o astfel de împrejurare a fost prinsă şi Sfânta Tatiana şi, refuzând să se lepede de Hristos, a fost supusă la multe chinuri, iar în cele din urmă i s-a tăiat capul. A fost omorât şi tatăl său, pentru că l-au dovedit că este creştin. După ce mai întâi l-au scos din dregătoria sa şi i-au luat averile, a fost osândit apoi la moarte prin tăiere şi a murit pentru Hristos.
Capul Sfintei Muceniţe Tatiana se află în Catedrala mitropolitană din Craiova. Moaştele sfintei au ajuns de la Roma la Niceea şi apoi la Biserica “Sfinţii Apostoli” din Constantinopol. După căderea Constantinopolului (1453), în timpul domniei lui Neagoe Basarab, boierii Craioveşti au adus capul Sfintei Muceniţe Tatiana, împreună cu moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, la Mănăstirea Bistriţa, în judeţul Vâlcea.
După reorganizarea Mitropoliei Olteniei (1950-1955), capul Sfintei a fost depus la Episcopia Râmnicului şi apoi la Catedrala mitropolitană “Sfântul Dimitrie” din Craiova.