Sfânta mironosiță Ioana: Cel mai concret exemplu despre cum poate deveni un om bogat sfânt și în conștiința Bisericii drept martor al Învierii Mântuitorului
Sfânta Ioana Mironosița este cel mai concret exemplu despre cum poate deveni un om bogat sfânt și rămâne în conștiința liturgică a Bisericii drept martor al Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Ea este serbat în calendarul ortodox în data de 27 iunie. Sfânta Ioana Mironosița știm era căsătorită cu Huza, un tânăr păgân care se ocupa de administrarea proprietăților Regelui Irod. Așadar, viața Ioanei se desfășura, în mare măsură, la curtea regelui, făcând parte dintre familiile înstărite ale vremii. Avea servitori din rândul galileenilor săraci, care datorită sufletului ei blând și bun, au îndrăgit-o și au respectat-o.
În Proloagele de la Ohrida, Sfântul Nicolae Velimirovici, notează câteva date pe care tradiția le-a păstrat despre viața Sfintei Ioana: „După ce Irod a pus ca Ioan Botezătorul să fie decapitat, a poruncit să fie aruncat capul acestuia într-un loc necurat. Ioana a luat capul și l-a îngropat cu cinste pe Muntele Măslinilor, pe terenul lui Irod. Capul Botezătorului a fost găsit mai târziu, în timpul domniei lui Constantin cel Mare. Sfânta Ioana este amintită pentru că ea a fost prezentă atât în vremea patimilor Domnului cât și la Învierea Sa. A adormit în pace”.
Momentul întâlnirii cu Hristos a fost momentul decisiv pentru Sfânta Mironosiță Ioana: ca și Moise oarecând, care a riscat ieșind împreună cu poporul ales din curtea faraonului, și ea a ieșit împotriva vântului, renunțând la curtea lui Irod. Dintr-o aleasă doamnă aristocrată Sfânta Ioana Mironosița a devenit o smerită slujitoare. A renunțat nu doar la siguranța materială, ci chiar și la statutul ei social, identificându-se cu săracii, cu cei marginalizați, așa cum Hristos a învățat-o: „Regii neamurilor domnesc peste ele și cei ce le stăpânesc se numesc binefăcători. Dar între voi să nu fie astfel, ci cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai tânăr, și căpetenia, ca acela care slujește. Căci cine este mai mare: cel care stă la masă, sau cel care slujește? Oare, nu cel ce stă la masă? Iar Eu, în mijlocul vostru, sunt ca unul ce slujește” (Luca 22, 25-27).
Chiar dacă soțul său a avut o poziție importantă la curtea regelui Irod, acest lucru nu a împiedicat-o ca, în ascuns, să-L urmeze pe Hristos, așa cum s-a întâmplat și în cazul Sfintei Claudia Procula, soția guvernatorului Pilat, pe care Biserica o pomenește în fiecare an pe 27 octombrie. Încă de la apariția sa, creștinismul a atras nu numai atenția oamenilor simpli și neștiutori de carte, cum au afirmat mulți dușmani ai creștinismului, încercând să limiteze autenticitatea și originea divină a acestuia, între contemporanii lui Iisus fiind și bogați care au crezut în El: Matei era vameș, Iuda Tadeul provenea dintr-o familie înstărită, Nicodim era membru al Sinedriului, Pavel era un intelectual școlit, Luca era medic și pictor, Corneliu centurion. Origen, probabil pe baza Evangheliei apocrife a lui Nicodim, spune că și soția lui Pilat, Claudia Procula, a crezut în Hristos și a fost creștină pe ascuns.
Fără îndoială, Sfânta Ioana se înscrie în rândul bogaților care și-au pus întreaga viață în slujba lui Hristos și acest lucru ne vorbește despre personalitatea ei, despre mărinimia sufletului său. Căci oare ce-i lipsea unei nobile doamne de la curtea lui Irod? Poate suferința a mânat-o, cum s-a întâmplat și în cazul altora, să caute vindecarea la Nazarineanul, însă în momentul în care L-a atins, s-a întâmplat cu ea, ceea ce Sfântul Roman Melodul ne spune că s-a întâmplat cu femeia cu scurgerea de sânge: „Pe ascuns, Mântuitorule, de Tine s-a apropiat, căci doar Om a crezut că ești; dar pe când se vindeca a aflat că ești și Dumnezeu și Om. Pe ascuns atinge marginea hainei Tale, cu palma o ținea și se cutremura sufletul său. Credea că Te fură cu mâna, dar de Tine s-a furat și Ție îți striga: «Mântuitorule, mântuiește-mă!»”
La presiunea lui Irod, Huza a alungat-o de acasă, iar ea a ajuns să trăiască modest. L-a căutat pe Iisus și L-a urmat alături de celelalte femei mironosițe care Îi slujeau Domnului. I-a rămas alături lui Hristos până la sfârșit, numărându-se printre femeile care au mers la mormânt în dimineața Învierii. Este pomenită de Evanghelistul Luca de două ori, în capitolul 8 al Evangheliei sale, versetul 3 și capitolul 24, versetul 10.
Este impresionant felul în care această femeie extraordinară a avut tăria să împlinească în viața ei radicalitatea mesajului lui Hristos! Acest lucru însă a făcut-o desăvârșită, după cuvântul spus de Hristos tânărului bogat: „Un singur lucru îți lipsește: vinde tot ce ai și vino de urmează Mie!” (Luca 18, 22). Atunci când vorbește despre sfintele femei care-L urmau pe Domnul, Luca, spune că acestea erau multe care-I slujeau din avutul lor (Luca 8, 3). Iată că ele erau cele care împlineau cuvântul acesta al lui Hristos de a sluji, de a fi mai mici, mai smerite. Și cât de minunată era fapta aceasta a Sfintei Ioana! Ea care altădată, la palat, era servită de galileeni săraci, acum îi slujea pe aceștia, peste tot, prin toate satele străbătute de iubitul lor Nazarinean. Întrezărim aici deja o primă formă a slujirii, a diaconiei, dar și un model al vieții monahale, căci Apostolii și Mironosițele sunt modelul vieții călugărești: disponibili zi și noapte, locuitori ai curților Domnului, făcând din viața lor o neîncetată slujire, după cum spune și psalmistul: „Scoală-te la miez de noapte, și mulțumește Domnului pentru judecățile Sale drepte” (Psalmi 118, 62). Monahii au înțeles dintotdeauna că trebuie să fie oricând gata să slujească Biserica lui Hristos, să stea drepți pe meterezele cetății: „Pe zidurile tale, Ierusalime, Eu pun străjeri, care nici zi, nici noapte nu vor tăcea. Voi, care aduceți aminte Domnului de făgăduințele Lui, să n-aveți odihnă și să nu-I dați răgaz până ce nu va așeza din nou Ierusalimul, ca să facă din el lauda pământului” (Isaia 62, 6-7). Sfintele femei Mironosițe sunt modelul vieții călugărești, după cum cântă și Acatistul Sfintei Maria Magdalena: „Bucură-te, că cinului călugăresc calea vieții celei bune mai înainte ai arătat!”
Sunt exegeți contemporani care cred că Iunia despre care vorbește Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani ar fi chiar Sfânta Ioana Mironosița, Iunia, fiind forma latinizată a evreiescului Johanna: „Îmbrățișați pe Andronic și pe Iunia, cei de un neam cu mine și împreună închiși cu mine, care sunt vestiți între apostoli și care înaintea mea au fost în Hristos” (Romani 16, 7). Acest lucru n-ar face decât să ne spună mai multe despre viața Sfintei Mironosițe după pogorârea Duhului Sfânt. Este posibil ca această referire să fie la ea, căci Pavel spune că era vestită între Apostoli și că L-a cunoscut pe Hristos înaintea lui. Asemenea Apostolilor și celorlalte femei mironosițe, și Sfânta Ioana a propovăduit vestea cea bună, suferind și înfruntând foamea, setea, adeseori închisoarea, poate chiar pălmuiri și loviri. Tradiția ne spune că a adormit în pace întru Domnul.
Viața Sfintei Ioana, purtătoarea de miruri, ne vorbește de fapt despre bunătatea și iubirea milostivă a Fiului lui Dumnezeu, care a fost iubit și ascultat de bogați și săraci deopotrivă. El le-a vindecat sufletele și trupurile de boli, de amărăciune și de tristețe, picurându-le în inimi credința și speranța în Împărăția Sa cea cerească. Primind cu tot sufletul învățăturile Nazarineanului, asemenea ucenicilor, și sfintele femei au găsit pacea și bucuria în urmarea Lui. De aceea au avut puterea să renunțe la tot: la putere, la orgolii, la avere și la orice le-ar fi împiedicat să se dedice cu totul slujirii Lui. Pe scurt: Sfânta Ioana este un exemplu despre cum devin bogații sfinți.
Există în Noul Testament câteva referiri la curteni de-ai regelui Irod care au crezut în Hristos și acest lucru ne poate face să ne întrebăm: oare Sfânta Mironosiță Ioana este cea care i-a îndrumat spre Hristos? În capitolul al IV-lea al Evangheliei Sfântului Ioan este istorisită minunea vindecării fiului unui slujitor regesc: „Și era un slujitor regesc al cărui fiu era bolnav în Capernaum” (Ioan 4, 46). Venind la Iisus, acesta Îl ruga să vină să-i vindece fiul. Hristos l-a trimis acasă, asigurându-l că fiul său s-a vindecat. Aflând de la slugile sale că exact în momentul în care Iisus l-a trimis acasă fiul său s-a vindecat, a crezut el și toată casa lui (Ioan 4, 53).
În Faptele Apostolilor printre ucenicii Bisericii din Antiohia este amintit și un curtean de-al lui Irod: Și erau în Biserica din Antiohia proroci și învățători: „Barnaba și Simeon, ce se numea Niger, Luciu Cireneul, Manain, cel ce fusese crescut împreună cu Irod tetrarhul, și Saul” (Fapte. 13, 1). În Epistola către Romani, Sfântul Apostol Pavel, salută și pe un anume Irodion, „cel de un neam cu mine” (Romani 16, 11). Nu știm dacă Sfânta Ioana este cea care i-a îndrumat pe acești curteni ai lui Irod spre Hristos, dar cu siguranță exemplul ei le-a atras atenția.
Sfântul Evanghelist Luca este cel care vorbește despre Mironosița Ioana, amintind-o în grupul femeilor bogate care L-au urmat pe Domnul: „Și erau cu El cei doisprezece și unele femei care fuseseră vindecate de duhuri rele și de boli: Maria, numită Magdalena, din care ieșiseră șapte demoni, și Ioana, femeia lui Huza – un dregător al lui Irod – și Suzana și multe altele care-I slujeau din avutul lor” (Luca 8, 1-3). Din acest fragment aflăm că cele câteva femei care-L urmau pe Iisus pretutindeni, încă din primul an al activității Sale, fuseseră vindecate de El de duhuri necurate și de boli și că ele proveneau din familii foarte bune și înstărite, poate chiar din rândurile nobilimii galileiene. Asemenea Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, din care Domnul a scos șapte diavoli, se pare că și Sfânta Ioana a avut o grea suferință de care Hristos a vindecat-o.
În Evanghelia sa, Luca face referire la Irod de treisprezece ori, doar patru dintre acestea regăsindu-se și în celelalte Evanghelii. Acest lucru înseamnă că pentru celelalte nouă referiri la Irod din Evanghelia sa, Sfântul Luca, a avut o sursă independentă de celelalte Evanghelii. Istoricul Adrian Hastings sugerează că e posibil ca Sfânta Ioana să fie cea care i-a furnizat Evanghelistului Luca informațiile despre viața de la curtea lui Irod Antipa, ea fiind un martor ocular al evenimentelor de la palatul lui Irod. O inscripție descoperită într-un osuar din Israel, Johanna, nepoata lui Teofil, marele preot, poate fi relevantă în acest sens, mai ales că se știe că Luca și-a dedicat Evanghelia și Faptele Apostolilor, scrise de el, unui anume Teofil. În Comentariul său la Evanghelia după Luca, Sfântul Teofilact al Bulgariei afirma: „Au fost, de asemenea, femeile care L-au urmat pe Iisus. Acestea ne învață că slăbiciunea femeiască nu le-a împiedicat să-L urmeze pe Hristos. Vedem modul în care aceste femei, în ciuda marii lor bogății, au renunțat la totul alegând în loc sărăcia cu Hristos și pentru Hristos. Să înțelegem că într-adevăr au fost bogate, ascultând cuvintele Evangheliei: «L-au slujit pe El din propriile lor averi, nu cu banii altora, sau cu banii dobândiți prin fapte rele, după cum este adesea cazul»”.
Din acestea înțelegem că Sfânta Mironosiță Ioana a fost una dintre femeile care L-au urmat și însoțit pe Mântuitorul Iisus Hristos în perioada misiunii Sale pe pământ, ascultându-I cuvintele dumnezeiești și slujindu-L cu credință și evlavie.
În anul 46, proconsulul Sergiu Paulus din Cipru primește botezul, iar în anul 51, în Atena, Dionisie, membru al Areopagului, devine creștin, auzind predica lui Pavel despre Dumnezeul Necunoscut. În anul 60, Publius, căpetenia insulei Malta (Fapte. 28, 7), se convertește auzind predica lui Pavel și văzând minunile pe care acesta le-a săvârșit și este hirotonit ca prim episcop al insulei. În Epistola către Romani, „un anumit număr de convertite nu este identificat decât prin prenumele gentilic de Claudia, Iulia, Iunia, ca fiicele familiilor romane. Aceste femei au deci un statut social și familial: Pavel nu a recrutat numai printre marginali și sclavi”. Tot din Epistolele Sfântului Pavel aflăm că printre cei convertiți se găseau și câteva femei care aparțineau lumii afacerilor: Febe (Romani 16, 1), întreprinzător independent, dar și diaconiță în Biserica din Chenhrea (Corint), Chloe (1 Corinteni 1, 11), probabil director de întreprindere sau de breaslă, Lydia din Filippi (Faptele Apostolilor 16, 14), vânzătoare de purpură. La Efes, Sfântul Pavel este ajutat de Tiranus, un președinte de breaslă (Fapte. 19, 9), în Corint este găzduit de Gaius (Rom. 16, 23), în casa căruia se aduna comunitatea din Corint (deci avea o casă destul de încăpătoare!) și este sprijinit de Erast, vistiernicul cetății (Romani 16, 23).
Desigur, nu era prima dată când nobila Sfânta Mironosiță Ioana asista la o ceremonie funerară. Nu cu mult timp înainte, după ce regele Irod, a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul, poruncise soldaților să arunce sfântul cap la groapa cu gunoi. Aflând de la soțul său unde este acea groapă, Sfânta Ioana, plină de durere, a ridicat în mare taină capul Sfântului Proroc al pustiului, l-a curățat și l-a îngropat cu cinste pe Muntele Măslinilor (pe vârful Eleon), aproape de locul de unde S-a înălțat Iisus la cer.
Aproape trei sute de ani mai târziu, în vremea Sfântului împărat Constantin cel Mare, s-a descoperit capul Sfântului Ioan Botezătorul și a fost adus la Constantinopol, unde generații de creștini au cinstit cu evlavie aceste sfinte moaște, atât de iubite oricărui suflet creștin.
În vreme ce curtenii regelui Irod petreceau în nepăsare, Fericita Ioana, ascultase cu atenție cuvintele Botezătorului Ioan, care îndemnau la pocăință și care vorbeau despre venirea în mijlocul poporului, a Celui prezis de veacuri de proroci. Pe Ioan l-a auzit ea vorbind despre Nazarineanul și astfel a înflorit în ea dorința de a-L cunoaște pentru a primi și ea vindecarea. De aceea, îl prețuia foarte mult pe prorocul deșertului, și nu mică i-a fost mâhnirea când a auzit sentința lui Irod. Însă ce putere avea o femeie la curtea celui mai tiran dintre conducătorii popoarelor de atunci? Înțelegem cu câtă grijă și iubire sfântă, s-a îngrijit Sfânta ca să împlinească cele de trebuință pentru îngroparea capului Sfântului Înainte-Mergător.
Sfânta Ioana Mironosița alăturându-se celorlalte femei care urmau și slujeau lui Iisus, Maria Magdalena, surorile Marta și Maria, Suzana, Salomeea – și Ioana, a devenit o credincioasă ucenică, încercând să netezească, la fiecare pas, calea Domnului și a ucenicilor Săi. Pe Sfânta Ioana Mironosița întâlnim și la mormântul Mântuitorului ca să ungă trupul sfânt cu mir după pogorârea de pe Cruce. În momentul în care ea a văzut trupul mort al Domnului și Mântuitorului ei, a fost cuprinsă de o durere fără margini. Gândul că nu va mai vedea niciodată fața aceea plină de bunăvoie și de mângâiere care altădată îi adusese vindecarea și adeseori îi alunga orice durere, acel gând, o umplea de o tristețe nespusă. Plângând în tăcere, se oprea din când în când, amintindu-și că Nazarineanul le vorbise despre o Împărăție care nu va avea sfârșit și asta parcă îi dădea nădejde.
Nu mică i-a fost uimirea atunci când, ajunsă la mormânt, împreună cu celelalte mironosițe, au găsit piatra răsturnată. Iar ele erau: „Maria Magdalena și Ioana și Maria lui Iacov și celelalte împreună cu ele, care ziceau către apostoli acestea” (Luca 24, 10). Sfântul Luca descrie uimirea și marea bucurie pe care sfintele femei le-au trăit în fața mormântului gol, Sfânta Ioana fiind probabil aceea care i-a descris desfășurarea evenimentelor Sfântului Evanghelist Luca: faptul că au pregătit miresmele mai dinainte, că au fost cuprinse de nedumerire atunci când n-au găsit trupul Domnului, că s-au înfricoșat la vederea îngerului și au căzut cu fața la pământ și că și-au adus aminte de cuvintele Lui.
„În prima zi a săptămânii, dimineața foarte devreme, ea, împreună cu celelalte femei, venind la mormânt cu aromatele pe care le pregătiseră, pe când se întrebau între ele cine le va ajuta să prăvălească piatra de la ușa mormântului, au găsit piatra răsturnată. Intrând în mormânt și negăsind trupul Domnului au fost cuprinse de tulburare. Dintr-odată, iată, că doi bărbați în veșminte strălucitoare au stat în fața lor, iar ele, cuprinse de frică, s-au aruncat cu fața la pământ. Aceia le-au întrebat: «Ce căutați pe Cel Viu printre cei morți? El nu este aici, a înviat! Amintiți-vă ce vă spunea în Galileea că Fiul Omului va fi dat în mâinile păcătoșilor și va fi răstignit, dar a treia zi va învia.» Și ele și-au adus aminte de cuvintele Lui. Apoi s-au întors de la mormânt și au vestit toate acestea celor unsprezece și tuturor celorlalți” (Luca 24, 5-9). Primind cu bucurie mare vestea îngerului că Iisus a înviat din mormânt, sfintele femei au plecat în grabă să-i anunțe pe ucenici despre cele întâmplate.
După Înălțarea Domnului la cer, pe sfintele femei le găsim, conform cărții Faptele Apostolilor, în camera de sus, alături de Apostoli, în așteptarea venirii Mângâietorului: Toți aceștia într-un cuget „stăruiau în rugăciune, împreună cu femeile și cu Maria, mama lui Iisus, și cu frații Lui” (Faptele Apostolilor 1, 14).