Sfânt și martir: Flavian al II-lea, bătut în timpul unui sinod în Constantinopol, a murit din cauza rănilor suferite

Sfântul Ierarh Flavian (sau Flavian al II-lea) a fost un ierarh creștin și patriarh al Constantinopolului în secolul al V-lea. El a fost un apărător al credinței creștine și un lider influent în timpul controverselor teologice ale epocii. Flavian s-a născut în jurul anului 410 în Cilicia, o provincie romană situată în zona de sud a Anatoliei (în prezent, parte din Turcia). A devenit călugăr și mai târziu a fost numit episcop al Constantinopolului în anul 446.

Una dintre cele mai mari provocări teologice cu care s-a confruntat Flavian a fost controversa legată de învățătura lui Nestorie, care a susținut că în persoana lui Isus Hristos existau două persoane distincte: o persoană umană și o persoană divină. În opoziție, Flavian a susținut doctrina consacrată că în Hristos există o singură persoană cu două naturi, umană și divină, cunoscută sub numele de monofizitism. Această controversă a culminat cu condamnarea lui Nestorie de către Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes din 431. Totuși, după un timp, opoziția împotriva lui Nestorie s-a slăbit, iar el a revenit la Constantinopol și și-a reluat activitatea religioasă. Această revenire a provocat îngrijorare în rândul episcopilor ortodocși, inclusiv al lui Flavian.

În anul 449, Flavian a prezidat un sinod la Constantinopol, în încercarea de a consolida poziția ortodoxă împotriva nestorianismului. Acest sinod este cunoscut sub numele de Sinodul Latrocinii. Cu toate acestea, acesta a fost anulat de către împăratul Theodosius al II-lea în favoarea susținătorilor lui Nestorie.

Flavian a fost nevoit să se confrunte cu persecuția din partea partizanilor lui Nestorie și, în cele din urmă, a fost exilat. Moartea sa a fost violentă; el a fost bătut în timpul unui sinod în istoricul orașului Constantinopol și a murit curând din cauza rănilor suferite. Flavian este recunoscut în calendarul bisericesc drept sfânt și martir, sărbătorit pe 18 februarie.