Sărbătoare mare în lumea ortodoxă: Sfântul Antonie cel Mare. A trăit 85 de ani în singurătate, post şi rugăciune

Părinte al monahismului anahoretic aşa cum este recunoscut, Sfântul Cuvios Antonie cel Mare s-a născut în Egiptul de Sus, în anul 251, într-o familie bogată. La vârsta de 20 de ani, după moartea părinţilor, a renunţat la avere şi s-a făcut pustnic pe lângă părinţii ce îşi aveau chiliile în apropierea satului său. După vârsta de 35 de ani a plecat în pustia Egiptului, unde vreme de alţi 20 de ani a trăit în singurătate, în post şi rugăciune. Datorită harului şi virtuţilor sale s-a făcut cunoscut, în jurul său formându-se o obşte de ucenici pe care îi îndruma spre desăvârşirea creştină.

Despre Sfântul Antonie se spune că era „Cu adevărat ca un doctor dat Egiptului de Dumnezeu; căci, cine se ducea mâhnit la dânsul şi nu se întorcea bucurându-se? Cine venea la dânsul plângând pe cei morţi şi nu părăsea îndată plânsul? Cine venea mâniat şi nu se schimba îndată în prietenie şi iubire? Care sărac necăjit alerga la dânsul şi, văzându-l, nu defăima îndată bogăţia? Care monah, împuţinându-se cu sufletul şi alergând la dânsul, nu se făcea cu mult mai tare şi mai sârguitor? Care tânăr venind în munte şi privind la Antonie, nu se lepăda îndată de desmierdări şi nu iubea înţelepciunea? Cine venea la dânsul ispitit de diavoli şi nu se izbăvea? Cine era supărat de gânduri şi nu se alina cu cugetul?” (Vieţile Sfinţilor).

Viaţa Sfântului Antonie cel Mare a fost scrisă de patriarhul Alexandriei, Sfântul Atanasie cel Mare, care l-a cunoscut.

* Din apoftegmele Sfântului Cuvios Antonie cel Mare:

“Va veni vremea ca oamenii să înnebunească şi când vor vedea pe cineva că nu înnebuneşte se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor”.

“Eu nu mă mai tem de Dumnezeu, ci Îl iubesc. Căci dragostea scoate afară frica”. (surse: vol. “Vieţile Sfinţilor”; “Monahismul ortodox românesc”, vol. I, Ed. Basilica, 2014, “Patericul”, Alba Iulia, 1999)

Sărbătoare importantă a ortodoxiei: ce NU trebuie să faci astăzi pentru a fi ocolit de necazuri tot anul

Sfântul Cuvios Antonie cel Mare este cinstit de biserică la 17 ianuarie. Este considerat de tradiţia monastică drept cel mai popular ascet şi începătorul vieţii călugăreşti. „Părintele monahilor”, care a trăit 85 de ani în pustiu, marele pusnic Antonie, tămăduia bolnavii şi-i vindeca pe cei demonizaţi. În zilele noastre, ca şi în secolul al IV-lea, Sfântul Antonie este considerat ocrotitorul orfanilor şi al oamenilor săraci, ajutându-i de grabă pe cei care se roagă cu credinţă şi-l cheamă în ajutor. Se consideră că Sfântul Antonie cel Mare îi păzeşte pe oameni de duhurile rele, de primejdii şi vrăji.

Sfântul Antonie a învăţat de la părinţi şi de la bunici credinţa în Hristos. După moartea părinţilor, pe când el împlinise vârsta de 20 de ani, s-a ocupat de educaţia sorei sale minore. Când în biserică tânărul Antonie a auzit cuvântul Evangheliei, care spune : „De voieşti să fii desăvârşit, mergi, vinde avuţiile tale şi urmează Mie (Matei 19,21),” a fost impresionat de aceste cuvinte şi a urmat îndemnul Evanghelistului.

În fiecare zi de marţi, Biserica Sfântul Antonie cel Mare, situată lângă Curtea Veche din Bucureşti, este neîncăpătoare. Aici vin să se roage mii de credincioşi, majoritatea tineri. Biserica este cel mai vechi lăcaş de cult, construit în Capitală de domnitorul Mircea Ciobanul, prin anul 1559. Mai târziu, în anul 1847, în timpul unui incendiu, o bună parte din construcţie a fost afectată. Cam în aceeaşi vreme, o bisericuţă cu hramul Sfântul Antonie, situată în apropiere, unde se închinau puşcăriaşii, a fost distrusă complet de un incendiu.

Martorii oculari din acea vreme spun că dintre ruine a fost salvată o icoană a Sfântului Antonie, într-o zi de marţi. Sfântul odor a fost dus la biserica situată lângă Curtea Veche care, pe atunci, se numea Buna Vestire. Acum, la icoana Sfântului Antonie, făcătoare de minuni, aşezată lângă catapeteasmă, se roagă mii de credincioşi şi poartă hramul Sfântului Anton, al bisericuţei arse odinioară.

Biserica Domnească (Paraclis Patriarhal) de la Curtea Veche din Bucureşti îl cinsteşte în ziua hramului pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare (17 ianuarie), care a devenit ocrotitorul său după incendiul din 23 martie 1847. Atunci, Biserica Sfântul Anton – Puşcărie ( din apropierea Bisericii Domneşti) a ars în întregime.

Rugăciunile făcute în sfântul lăcaş timp de nouă săptămâni ajută la împlinirea celor mai arzătoare dorinţe. Cei care au făcut acest ritual, de novene, s-au rugat pentru sănătate, pentru vindecarea de boli grave, pentru spargerea farmecelor, ca sporul şi liniştea sufletească să revină în casa lor.

De Sfântul Antonie cel Mare nu se mănâncă alimente de dulce. În ziua acestei mari sărbători, nu se spală haine și nu se calcă. Tot de Sfântul Antonie cel Mare nu este bine să te ocupi de treburile gospodărești.