Rugăciunile copiilor pentru sănătatea părinților. „Învață-mă să le fiu mulțumitor pentru toate îngrijirile ce au față de mine și să nu fac nimic care să-i întristeze”

Spread the love

Toate rugăciunile sunt puternice însă, sunt unele care fac adevărate minuni dacă sunt citite la momentul respectiv. Există o rugăciune pe care fiii trebuie să o rostească pentru sănătatea părinților lor. Aceasta le va aduce liniște și bine atât părinților, cât și fiilor, dar și semenilor lor:

Doamne, Dumnezeule Cel atotbun, care mi-ai dăruit părinți buni, ca prin ei să mă împărtășesc de multe binefaceri. Cel ce voiești să le fiu recunoscător pentru viața ce prin ei mi-ai dat-o și pentru toate îngrijirile ce le au avut și au față de mine. Ție mă rog cu umilință pentru sănătatea și mântuirea lor. Dumnezeule, Cel ce ești atotîndurat, dar și atotdrept, care binecuvântezi pe fii pentru părinții lor și, adeseori în dreapta ta mânie, îi pedepsești pentru păcatele lor, primește umilita mea mulțumire pentru binefacerile ce le reverși neîncetat asupra părinților mei. Trimite-le Stăpâne cel atotbun și în viitor binecuvântările tale și le iartă lor toate greșelile pe care, ca niște oameni le-au făcut. Învață-mă ca să cinstesc în ei puterea Ta și să le fiu supus și recunoscător și mulțumitor pentru viața ce prin ei mi-ai dat-o și pentru toate îngrijirile ce au avut și au față de mine. Ajută-mi că să urmez poruncile Tale cele sfinte, să le fiu supus, ascultător și să nu fac nimic care să-i amărască și să-i întristeze. Răsplătește-le Preabunule cu facerile Tale de bine, pentru dragostea și îngrijirea neadormită, ce întotdeauna o au față de mine. Apără-i de toate necazurile și întristările. Dă-le viață lungă, fericită, liniștită și pașnică. Fă-i părtași de binecuvântarea Sfinților tăi, înmulțește roadele ostenelilor lor, fă să prisosească peste ei binefacerile tale și să sporească în virtuți și în îndestulare, ca să Te binecuvântăm în toate zilele vieții noastre. Amin.

Pe lângă aceasta, mai există o rugăciune la fel de puternică pe care fiii trebuie să o rostească pentru părinții lor:

Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Care împuternicești florile și verdeața de pe tot pământul cu căldura soarelui Tău, și sufletul omenesc cu căldura iubirii Tale, Tu, Cel ce pe toate le-ai zidit de bunăvoia Ta în cer și pe pământ și pe toate le păstrezi prin dragoste și milă, revarsă mult-îndurate Doamne, peste sufletul meu cel slab și umilit care se închină Ție, bunătatea și darul Tău și iubire și milă peste părinții mei, peste mai-marii mei și peste toți aceia care se ostenesc pentru mine și care m-au ajutat cu sfatul și bunătatea lor. Fă din sufletul meu un soare călduros pentru sufletul lor, ca fiecare din ei să simtă din îndestulare mângâierile și ajutorul cel venit de la Tine și revărsat asupra lor prin rugăciunile și prin dragostea mea fiască. Îți vorbește, Părinte, inima mea de fiu (fiică), știind că Tu cunoști lăuntrul nostru și că nu Te vei întoarce de la inima mea, deschisă tuturor acelora pentru care Te rog; dăruiește-mi, Doamne, înțelepciune, ca să nu uit niciodată, nici în supărări, nici în necazuri și nici în bucurie, învățătura Ta, cum că „binecuvântările părinților întăresc casele fiilor”, și iarăși: „cununa bătrânilor sunt fiii lor și fală fiilor sunt părinții lor”. Pentru aceasta, rogu-Te, Doamne, slăvite Împărate și bunule Părinte, întărește-mă să cresc înaintea feței lor cu temerea de Tine și cu rușinea de oameni, pentru ca, prin curățirea de orice rău, prin împlinirea oricărui bine, prin fuga de orice păcat și prin setea de orice virtute, viața mea să fie spre mântuirea mea și a lor.Că Tu ești, Doamne, Cel ce odinioară ai zis: „Lăsați copiii să vină la Mine, că a unora ca aceștia este Împărăția cerurilor”, și Ți-ai pus dumnezeieștile Tale mâini peste capetele lor și i-ai binecuvântat. Însuți Tu, Doamne, Iisuse Hristoase, trimite din cerul Tău cel preaînalt binecuvântarea Ta peste mine, robul Tău, și ajută-mi să fac bucurie părinților mei și să umblu întru cărările Tale cele sfinte, săvârșind numai ce este bun și plăcut Ție, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *