Rugăciunea pentru împlinirea dorințelor, de sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului

Spread the love

Sărbătoarea Schimbarea la Față a Domnului datează de la începutul secolului al IV-lea, atunci când Sfânta Împărăteasă Elena a zidit o biserică pe muntele Tabor. În documente, sărbătoarea începe să fie menționată din prima jumătate a secolului al V-lea, iar mai târziu s-a generalizat odată cu hotărârea luată de Papa Calist III.

În calendar ortodox 2024, ziua este însemnată cu cruce roșie pe data de 6 august. Schimbarea la Față a lui Isus Hristos sau Transfigurarea Domnului Pe muntele Tabor, pe când Isus se ruga, apostolii, moleşiţi de somn, tresar deodată la o privelişte nemaivăzută: chipul Mântuitorului s-a făcut altul, faţa Lui strălucea ca soarele, iar hainele Lui se făcuseră albe că zăpada. Dar imediat au parte de un lucru şi mai neobişnuit: în această lumină, doi bărbaţi stau de vorbă cu Isus despre patima şi moartea Sa în Ierusalim. Este vorba despre marii proroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie.

Schimbarea la față – Obrejenia sau Probejenia, denumiri din popor Semnificaţia tainică a acestei sărbători este vederea lui Dumnezeu şi transfigurarea omului, posibilitatea lui de a se îndumnezei încă din viaţa aceasta. În popor, această sărbătoare este prăznuită pe data de 6 august şi este privită şi ca începutul toamnei.

Schimbarea la Faţă mai este numită şi Obrejenia, denumire ce vine din slavonă şi înseamnă transformare, schimbare. Denumirea în limbă greacă a sărbătorii este Metamorphosis (transfigurarea). Sfântul Antim Ivireanul o numeşte sugestiv Dumnezeiasca Înfrumuseţare a lui Hristos:

RUGĂCIUNE:

„Doamne Iisuse Hristoase, mă rog Ție în această zi de mare sărbătoare. Tu, care Te-ai Schimbat la Față în prezența ucenicilor Tăi: Petru, Iacov și Ioan, aleși de Tine să te însoțească pe Muntele Tabor, și Le-ai arătat lor că slava Ta se poate revărsa ca un mir asupra lumii, care să ne binecuvânteze viața de fiecare zi. La ceas de mare sărbătoare, te rog, Doamne Iisuse, Tu care ești cu adevărat Raza tatălui Tău, trimite asupra mea o rază din strălucitoarea Ta lumină ca ea să mă călăuzească în clipele de supărare, când grijile mă sufocă, când nu mai am spor în munca mea, când dușmanii mă pândesc sau când boala mă învăluie fără să știu. Schimbarea Ta la Față să mă ajute și pe mine, păcătosul, să găsesc drumul luminos de care am atâta nevoie, iar sufletul meu împietrit de necazuri să se elibereze de supărare și de spaima că viața mea va fi în continuare un coșmar.

Ajută-mă, Doamne Hristoase, să mi se împlinească și marea mea dorință (numește dorința). Ajută-mă în acest moment de cumpănă din viața mea și arată-mi drumul care să-mi schimbe cursul vieții, să nu mai am parte de întuneric, de pagubă, de boală și de răzbunarea dușmanilor adunați în jurul meu ca într-o șerpărie”. Amin.

Sărbătoarea este prăznuită în Postul Sfintei Marii, dar în această zi se face dezlegare la pește pentru bucuria praznicului.

Schimbarea la față a Domnului: Superstiții. Ce nu ar fi bine să faci:

de acum este bine să nu se mai doarmă afară.

nu ar fi bine să te scalzi; apele, fiind de acum tot mai reci, cresc riscul îmbolnăvirilor

nu e bine să te cerți cu nimeni și nici să fii certat de cineva; se spune că așa vei fi tot anul, până la următoarea sărbătoare

fetele sunt sfătuite să nu se spele sau să se pieptene în această zi, pentru că nu le mai crește părul, așa cum nu mai crește nici iarbă

nu ar fi bine să călătoriți; se spune că vă veţi rătăci

despre oamenii care nu-și văd umbra capului la răsăritul soarelui, în dimineața zilei, se spune că vor muri până la sfârșitul anului

se spune că cine mănâncă struguri înainte de Schimbarea la Față, nesfințiti, o să aibă dureri de burtă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *