Rugăciunea de joi: Rostită seara, se spune că îndeplinește orice dorință

Spread the love

Rugăciunile din zilele de joi sunt cele mai puternice. Rugăciunea de joi este adresată mai multor Sfinți. În funcție de ceea ce vrem să cerem prin rugăciune, ne vom adresa unuia dintre Sfinții lui Dumnezeu, spre a fi mijlocitor înaintea Tatălui și spre a ne ajuta în necazul nostru.

Rugăciunea care se face în fiecare seară de joi

Această rugăciune de joi se adresează Domnului nostru Iisus Hristos și se spune că îndeplinește orice dorință:

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiule și Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, care în ziua de astăzi ai luat Cina cu ucenicii Tăi. Și cu mare umilință ai spălat picioarele lor și ale ucenicului care Te-a vândut! Apoi, luând pâine și vin în mâinile Tale Cele Sfinte și binecuvântându-le cu puterea Ta cea Dumnezeiască, le-ai făcut însuși Trupul și Sângele Tău. Cu care i-ai împărtășit zicând: \”Luați, mâncați și beți, că acestea sunt Trupul și Sângele Meu, pentru ca să se ierte păcatele voastre. Cela ce tot în ziua aceasta Te-ai înălțat la cer și stai de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatăl. Să împărtășești împreună cu El în veci, ca Unul-Născut Fiul Său preaiubit. Rogu-Te pentru rugăciunile ucenicilor Tăi. Iartă păcatele noastre, ale tuturor, ale celor vii și ale celor răposați. Dă-mi, Doamne, lacrimi fierbinți, ca să-mi plâng păcatele. Darul Tău cel curățitor, care a spălat picioarele ucenicilor Tăi, să spele și să curățească inima și sufletul meu, că așa, cu vrednicie, cu curăție și cu umilință să mă împărtășesc cu Sfintele Tale Taine, acum și în timpul morții mele. Iar, în timpul despărțirii mele, cu bucurie să se suie sufletul meu la Tine. Fără de nici o frică, intrând în împărăția Ta cea cerească. Amin”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *