Rugăciunea către Iisus Hristos, pentru a avea pace și liniște în sânul familiei
Citește această rugăciune puternică pentru a avea pace și liniște în sânul familiei:
oamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul nostru, trimis ai fost de Dumnezeu-Tatăl pe pământ ca să salvezi neamul omenesc de la moarte, Care prin însăşi a Ta răbdare neclintită şi smerenie necuprinsă ai suferit batjocură, răni, cruce şi moarte, fără împotrivire. Vino între noi şi-n casa noastră, precum în mijlocul ucenicilor Tăi ai venit după Înviere zicându-le „Pace Vouă!” şi ai liniştit sufletele lor înfricoşate şi întristate. Mântuitorul şi ocrotitorul vieţii noastre, linişteşte sufletele noastre zbuciumate şi înviforate. Pacea Ta ce-a nestricată dă-ne-o nouă, Iubitorule de oameni, nu precum o dau oamenii. Şi bucuria Ta fă-o deplină în noi, astfel ca nimic să nu zdruncine credinţa şi liniştea familiei noastre. Liniştitorul cel sfânt şi minunat al valurilor înspumate şi salvatorul Sfântului Apostol Petru din vâltoarea mării, linişteşte-ne şi pe noi sufleteşte şi trupeşte, căci mult suntem afundaţi în cumplita mare a păcatelor şi a deznădejdii. Iisuse, Tu eşti lumina ce-a dumnezeiască, mai presus de cuget şi de simţire, Tu eşti pacea celor tulburaţi, împovăraţi şi împresuraţi de necaz. Păzeşte-ne pe toţi de toată vătămarea şi ispita, pentru ca îndulcindu-ne din ajutorul Tău, şi cu îngerii Tăi cei sfinţi fiind păziţi, toţi cu credinţă să cântăm: Domnul este ajutorul nostru, nu ne vom teme, căci Tu eşti, Dumnezeule, întărirea noastră, Stăpânitor puternic şi Domn al păcii, şi împărăţia Ta este împărăţie veşnică.
AMIN!