Românii ortodocși din Republica Moldova au un nou ierarh: Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania
Patriarhul României, Mitropolitul Basarabiei și alți ierarhi români au oficiat duminică hirotonia noului Episcop vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania. Evenimentul a avut loc la Catedrala Patriarhală, în cadrul Sfintei Liturghii. La finalul slujbei, a avut loc prezentarea Actului patriarhal de confirmare, citit de Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul, Secretarul Sfântului Sinod.
În continuare, noul ierarh a primit din mâna Patriarhului Daniel mantia, cârja și celelalte însemne arhierești. Preafericirea Sa a subliniat apoi contextul istoric în care are loc acest eveniment solemn, dar și dificultatea misiunii pe care a acceptat-o PS Nectarie de Bogdania.
Patriarhul Daniel a precizat că anul acesta nu este serbat doar Centenarul Patriarhiei Române, ci se împlinesc și o sută de ani de la fondarea Mitropoliei Basarabiei (4 mai 1925). Preafericirea Sa a detaliat apoi parcursul istoric al mitropoliei, cu reactivarea și cu sporirea pastorației în eparhiile românești din Republica Moldova.
„În acest context istoric, alegerea și hirotonia sa reprezintă nu doar o recunoaștere a vredniciei personale, ci și o chemare către o etapă nouă de promovare a valorilor eterne ale credinței ortodoxe în mijlocul provocărilor contemporane”, a spus Patriarhul Daniel.
Părintele Patriarh a spus că alegerea noului ierarh a fost motivată de nevoia de a intensifica activitatea pastoral-misionară în Mitropolia Basarabiei.
„Este nevoie de a apăra și promova valorile credinței ortodoxe, de grijă părintească pentru parohii și mănăstiri, de sprijinirea culturii creștine, de ocrotirea și sporirea patrimoniului bisericesc, de dragoste părintească față de cler și credincioși (…) Multele probleme grave ale societății de astăzi, precum individualismul, sărăcia, teama, agresivitatea, dezbinările și tensiunile, ne cheamă să lucrăm mai mult pentru refacerea și menținerea legăturii dintre liturghie și filantropie, dintre rugăciune și acțiune, dintre viața duhovnicească și coresponsabilitatea socială”.
Mitropolitul Petru al Basarabiei a luat cuvântul apoi, exprimându-și recunoștința și bucuria că va avea un nou sprijin în persoana PS Nectarie.
„Este nevoie să avem și încurajare și stabilitate între noi, pentru că altă cale noi, basarabenii, nu avem”, a spus IPS Petru făcând un apel la menținerea unității bisericești dincolo de granițele statale.
Finalul ceremoniei i-a aparținut noului ierarh, care a subliniat că se roagă pentru discernământ și smerenie.
„Această chemare nu este un prilej de slavă lumească, ci o cruce, o slujire și o mare răspundere față de Hristos și față de Biserica Sa”, a spus PS Nectarie de Bogdania.
„Cuvintele mele sunt puține, dar inima mea este plină de dorință de a sluji acestui popor atât de asuprit, cu jerfelnicie și cu dragoste, primind de la Domnul toate acestea”.
Noul ierarh a cerut „să mă purtați în rugăciunile voastre ca să-mi pot îndeplini cu discernământ această sfântă chemare la care am fost chemat”.
Preasfinția Sa a mulțumit pentru încredere și binecuvântare atât Patriarhului României, cât și Mitropolitului Basarabiei încredințându-i de fidelitate.
„Nu îmi pun încrederea în mine, ci în Hristos, Cel ce mi-a pus această cruce pe umeri, pe care cu multă nădejde Îl rog, prin cuvintele Sfântului Efrem Sirul: Doamne, să nu mă lași singur în ceasul încercării, ci vino și umple slăbiciunea mea cu harul și cu puterea Ta”.
Alegerea noului ierarh a avut loc în data de 5 februarie. PS Nectarie preia demnitatea de Episcop vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, vacantă din 2018, când PS Antonie a fost ales Episcop de Bălți.