„Reverență în culori’’: Tradiții și inovații în arta contemporană religioasă
Consiliul Județean Constanța prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, invită publicul constănțean la expoziția ,,Reverență în culori’’, ce prezintă lucrările realizate de către cursanții claselor de ceramică, catedra Arte Vizuale, Secția Cultural – Educativă din cadrul instituției, sub coordonarea profesorului Florentin Sîrbu, doctor în arte vizuale.
Lucrările fac parte din proiectul ,,Tradiții și inovații în arta contemporană”, ce propune ca, pornind de la pictura tradițională a frescei, pictura să fie realizată pe panouri mobile din ceramică cu ajutorul glazurilor pentru decor, folosite în industria ceramicii. Scopul proiectului constă în prezentarea unei legături între tradiție și inovație, între estetic și funcțional în ceramica românească.
Expoziția lucrărilor va avea loc la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, în perioada 22 decembrie 2023 – 16 ianuarie 2024, acestea putând fi admirate chiar și de Ziua Culturii Naționale, când constănțenii vor fi întâmpinați cu alte surprize!
Intrarea este liberă, iar programul de vizitare este următorul: luni-vineri 09.00-17.00, sâmbătă-duminică 12.00-20.00, exceptând zilele legale libere (25, 26 și 31.12.2023, 01.01.2024 închis).