Preot român aflat în Palestina: „Realitatea este mult diferită față de ceea ce apare pe internet! Problemele sunt grave”

Spread the love

Preot la Parohia Ortodoxă Română din Leeds, Ciprian Nedelcu este de mai multe zile cu un grup de pelerini într-o excursie în Palestina și Israel. Iar preotul Ciprian Nedelcu (originar din Sibiu) spune într-o postare pe Facebook că legat de actualul conflict „realitatea este mult, chiar foarte mult diferită decât ce apare în mass media/ internet. Am trecut duminică 8 octombrie, fără nicio problemă de două ori din Palestina în Israel și invers (din Betleem în Ierusalim, de aici am mers în Ierihon, iar apoi am plecat spre partea de nord a țării, în Nazaret). TOATE magazinele, restaurantele, bisericile, benzinăriile, străzile sunt deschise”.

Conform preotului Ciprian Nedelcu, în weekendul trecut partea centrală a orașului Betleem a fost plină de turiști, iar lumea își desfășoară activitățile normal, exact ca înainte de începerea acestui conflict.

„Probleme sunt grave, momentan, doar în zona Fâșiei Gaza. Acolo lsrael a izolat zona pe un perimetru de 70 kilometri. Doar acolo i s-a cerut populației să stea în casă și toate instituțiile/magazinele, etc sunt închise. Însă, toate obiectivele turistice sunt la aproximativ 180-200 de kilometri distanță de acea zonă de conflict. Așadar, pot să spun cu toată onestitatea că în presă evenimentele prezentate sunt exagerate. Vor să atragă atenția lumii întregi, pe de o parte palestinienii susținuți de țările musulmane, pe de alta Israelul susținut de aliații occidentali tradiționali. Oricum, amândouă țările trăiesc de pe urma turismului, așa că, și unii și alții au interes să îl protejeze”, precizează preotul Ciprian Nedelcu.

În postarea sa de pe Facebook, preotul român de la Parohia Ortodoxă Română din Leeds- Marea Britanie mai face o precizare: „Un lucru mi se pare curios și încă nu am găsit răspuns: cei din grupul nostru care au pașapoarte românești au primit deja de ieri dimineața mesaj SMS pe rețeaua de telefonie românească, de la RoAlert, în care sunt informați că situația este gravă și să ia legătura cu Ambasada României, însă eu și cei ca mine din grup, care suntem cetățeni britanici, nu am primit până acum niciun mesaj de acest fel din partea statului britanic”.

Ofensiva lansată sâmbătă de gruparea palestiniană Hamas asupra Israelului a dus deja la bilanț tragic al victimelor, care continuă să crească. Peste 700 de oameni au fost uciși, conform unui anunț oficial făcut de armata israeliană, publicat în dimineața zilei de luni 9 octombrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *