Pilda zilei: Tânărul monah care a renunțat la călugărie, pentru că „nu i se arătase Domnul”
Un tânăr monah era tare mâhnit că niciodată nu i se arătase Domnul, în vis sau altfel, că niciodată nu vorbise măcar cu unul din Sfinții lui Dumnezeu. El auzise ca Dumnezeu s-a arătat tuturor fraților și atunci hotărî să renunțe la călugarie.
A lepădat hainele călugărești și într-o singură zi s-a îmbătat, a curvit, a participat la jefuirea unui bogătaș beat, apoi a cerut o slujbă unui cârciumar. Cârciumarul i-a dat o slujbă de ajutor la bucătărie și i-a dat și o cameră. Aici călugărul adormi dar se trezi la miezul nopții după obiceiul pe care și-l făcuse, căci întotdeauna se ruga la miezul nopții când era monah. Atunci, în timp ce se ruga, îl podidi plânsul. Nu a băgat însă de seamă lacrimile care îi curgeau pe obraji, și acolo – după atâta oboseală și după atâta păcat – adormi din nou. A dormit adânc și trezindu-se dimineață, a văzut că locul era pătat de sânge acolo unde el a plâns. S-a uitat peste tot, chiar și în oglindă; și-a cercetat fiecare parte a corpului. Văzu că nu are nici cea mai mică zgârietură, că sângele nu era al lui. Atunci a înțeles că pentru păcatele lui, Hristos plânsese odată cu el, dar nu cu lacrimi de om, ci cu lacrimi de sânge.