Pilda tovarășului de drum. „Acesta-i cuvântul pe care mi l-a şoptit mama la plecare”

Când a plecat de-acasă, singur în lume, un tânăr i-a zis mamei sale:
– „Ce tovarăş de drum să-mi iau în viaţă, mamă, ca sa ajung la izbândă??
Şi mama luând în palme capul copilului pe care-l crescuse în frica lui Dumnezeu, i-a şoptit, plângând, un nume la ureche.
Şi tânărul a răspuns:
– „Bine, mamă, aşa voi face?“ şi a plecat.
Pe drum, întâlni o umbră luminoasă care-i şopti:
– „Vrei să mergi cu mine?”
– „Cum te cheamă?”
– „Eu sunt Slava.”

Şi tânărul răspunse: „Nu-i acesta cuvântul pe care mi l-a spus mama.”

Şi întâlni altă arătare atrăgătoare:

– „Eu sunt plăcerea”.

Şi tânărul i-a răspuns la fel:
– „Nu-i acesta cuvântul pe care mi l-a şoptit mama”.

Şi a întâlnit mai încolo:

– „Banul, Mândria? – şi le-a răspuns şi lor tot aşa.

Şi târziu, a mai întâlnit pe un călător care i-a spus:
– „Vrei să-ţi fiu tovarăş de drum?”
– „Cum te cheamă?”
– „Datoria… „ – şi tânărul i-a zis:
– „Da, merg cu tine, fiindcă acesta-i cuvântul pe care mi l-a şoptit mama la plecare”.