Peste 6.000 de oameni, la ceremoniile religioase de Bobotează organizate de Arhiepiscopia Tomisului
Creștinii ortodocși şi cei greco-catolici prăznuiesc astăzi Boboteaza, care marchează Botezul Mântuitorului în apele Iordanului. Este ziua în care se sfințesc apele, iar credincioșii primesc Agheasma Mare de la preoți. Mii de sticle cu apă sfințită au fost pregătite în toată țara. Iar în orașele de la mare și de la Dunăre au fost aruncate în apă cruci, pe care s-au întrecut să le găsească tineri curajoși. La malul mării, la ceremonia organizată de IPS Teodosie, peste 6.000 de oameni au participat la ceremoniile religioase de Bobotează.
De la catedrală s-a plecat în procesiune către portul turistic Tomis. Crediciosii au mers alături de soborul de preoți, dar și de militari ai forțelor navale române și de carele trase de boi și măgari. Acolo, după încă o slujbă, a avut loc și momentul mult aștepatat de tineri: Înalt Preasfințitul Teodosie a aruncat în mare trei cruci de lemn. Iar tinerii curajoși s-au aruncat în valuri după ele.

Punctul de plecare al procesiunii a fost reprezentat de Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” situată pe Str. Arhiepiscopiei, cu deplasare pe Bd. Regina Elisabeta, Str. Remus Opreanu – Str. Marinei – Portul Tomis unde a fost săvârșită „Slujba de sfințire a Aghiasmei Mari”, pe scena constituită special în acest scop.
Pentru distribuirea apei sfințite constănțenilor, la finalul slujbei din Portul Tomis două atelaje cu animale de tracțiune străbat principalele artere ale municipiului pe următoarele trasee: – Portul Tomis – Str. Remus Opreanu – Bd. Regina Elisabeta – Str. Termele Romane – Str. Traian – Str. Mircea cel Bătrân– b-dul. Mamaia – Delfinariu – sosire.
– Portul Tomis – Str. Remus Opreanu – Bd. Regina Elisabeta – Str. Termele Romane – Str. Traian – Str. Mircea cel Bătrân – Str. Primăverii – Str. Soveja – Bd Mamaia – Delfinariu – sosire.
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a aruncat trei cruci din lemn în apă și 15 tineri s-au aventurat să le recupereze, din apa rece. Un instructor de înot a reușit să recupereze toate crucile, salvând și doi tineri aflați în pragul șocului hipotermic. Ștefan Boscornea, câștigătorul concursului de recuperare a crucilor, a mărturisit că anul trecut i s-a născut prima fetiță și că pentru noul an își dorește să mai aibă un copil.
În fiecare an, tinerii curajoși se aruncă în apele reci pentru a recupera crucile aruncate de preoți, deoarece se crede că cel care reușește această performanță va fi binecuvântat cu sănătate și noroc pe tot parcursul anului.


