Partidul Republican din România: „Reactivarea Mitropoliei Tomisului este un drept al dobrogenilor, nu  dorința subiectivă a cuiva”

Spread the love

Prezent în județul Constanța, la lansarea oficială a Organizației Ovidiu a Partidului Republican din România, Andrei Tinu, vicepreședintele acestei formațiuni politice, s-a raliat demersului inițiat de teologii, oamenii de cultură și credincioșii constănțeni de reactivare a Mitropoliei Tomisului. Un demers corect, întemeiat pe dovezi literare, arheologice și epigrafice, ce vine să restabilească o realitate istorică.

Nu, nu este vorba de orgoliu, de ambiția cuiva – spune Tinu –, căci mitropolitul și arhiepiscopul sunt egali în fața lui Hristos, având ca misiuni exclusive mântuirea turmei ce le-a fost încredințată,  păzirea canoanelor și unitatea Bisericii. Este un drept al constănțenilor, al dobrogenilor, a căror întâietate în evoluția istorică a creștinismului românesc trebuie să le fie recunoscută”.

Susținând demersul și cerând, „cu dragoste filială”, Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române „să se aplece asupra acestei cereri de reactivare a Mitropoliei Tomisului și să o aprobe, fapt ce ar genera o mare bucurie în inimile locuitorilor de la mal de mare”, liderul republican a elogiat Dobrogea și locurile încărcate de istorie ale acestui „colț de Asie”, așa cum Nicolae Iorga spațiul dintre Dunăre și Marea Neagră. Locuri pe care au călcat Apostolii Andrei și Filip, creștinătorii strămoșilor noștri și din care au pornit spre lume, îmbogățind-o spiritual, Dionisie cel Mic, cel care a stabilit anul nașterii lui Iisus Hristos și căruia îi datorăm că ne aflăm azi, convențional, în 2024, Gherman și Ioan Casian, întemeietori ai primelor mănăstiri din Vestul Europei, și Marcu Scitul, primul mitropolit al Tomisului, participant la Întâiul Sinod Ecumenic de la Niceea, ce a avut loc în anul 325 și la care au participat 318 sfinți părinți ai bisericii primare.

„Aici, în<Tomisul cel drag și sfânt>, a trăit în exil și a creat Publius Ovidius Naso, aici sunt sute de liste cu martiri creștini, aici a fost înființată prima mitropolie de pe teritoriul actual al României, cu o intensă activitate încă din secolele al IV-lea și al V-lea. O mitropolie importantă, cu paisprezece scaune episcopale sufragane. De aceea, orice bagatelizare a acestui demers și orice încercare de a lega reactivarea Mitropoliei Tomisului de o anumită persoană lovesc în însăși unitatea Bisericii Ortodoxe Române”, conchide Andrei Tinu, vicepreședintele Partidului Republican din  România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *