Părintele Vlad Pimen, sfaturi pentru românii din diaspora. „Spui că se pierde conștiința neamului, dar de ce ai fugit în străinătate?

Spread the love

Preotul Vlad Pimen, unul dintre cei mai respectați duhovnici români de pe Sfântul Munte Athos, a transmis un apel și o îndemnare către românii de pretutindeni, îndemnându-i să se implice activ în viața civică și să-și asume responsabilitatea față de națiune. La Conferința „Despre Credință, Nădejde și Dragoste” din 28 septembrie, preotul Pimen a sugerat că românii din străinătate ar trebui să se gândească să se întoarcă acasă și să fie recunoscători celor care au rămas, contribuind astfel la existența țării lor.

Mulți se gândesc că acolo, în străinătate e miere cu lapte, dar nu, abia trăiesc mulți dintre ei de pe o zi pe alta. Dar le este greu să se întoarcă, s-au obișnuit așa. Mulți români nu ar face în România munca pe care o fac în străinătate, pentru că le este rușine. Și-atunci pentru ce să mai stai acolo? Chiar recent, mi-a povestit o femeie că avea o soră de 15 ani în Italia și când a mers să o viziteze i-a fost milă de ea. Cu două găleți în mâini și un mop, alerga disperată de la o scară la alta să spele. A întrebat-o: Da’ ce faci aici, ce-i cu tine, așa ne-o crescut mama noastră? Ia-ți familia și vino în țară! Și atât a certat-o până când sora ei a lăsat totul într-o săptămână și a venit în țară. În 10 ani de când e acasă și-a făcut casă cu etaj, are două mașini la poartă și nu-i lipsește nimic. Și în 15 ani n-o adunat un leu acolo (în Italia – n.r.), spunea chiar ea și mulțumea lui Dumnezeu că s-a întors în țară. De multe ori, trăim acolo și ni se pare că dacă ne întoarcem în țară n-o să reușim. Dar dacă ne întoarcem cu credință, nu te lasă Dumnezeu, și reușești în țară mult mai bine. Spui că se pierde conștiința neamului: dar tu de ce ai fugit în străinătate? Eu am întâlnit cazuri când cei plecați îi privesc un pic de sus pe cei din România. Nu generalizez, dar sunt cazuri din astea. Și-am spus, ar trebui să sărutați picioarele la cei care au rămas în țară, că aveți unde veni în România! Tocmai aceia sunt eroii care au stat în România, și-au răbdat aici, au menținut țara asta așa cum este: furată, chinuită, dar s-au luptat ca țara asta să fie cum este ea. Să știți că avem o țară foarte frumoasă, oameni frumoși, oameni buni. Eu nu-i înțeleg pe cei care stau în străinătate și se plâng că se pierde țara. Dar de ce nu stai și tu să lupți aici, dacă-ți pasă de țară? Adică vrei, cât vii tu o lună pe an în vacanță, să fii ținut pe tavă-n țară. Dacă vor ca țara asta să rămână cum este, atunci tot mai mulți români trebuie să se întoarcă-n țară. Dacă nu, o să găsească un sat de chinezi, de Sri Lanka, de ce vrei. Și o să vii tu să te minunezi: Ce s-a întâmplat cu țara noastră? Păi în locul tău a venit unul din altă țară. Orice român pleacă, vine altul (străin n.r.)”, a spus părintele Pimen, potrivit roitalianul.com, citat de Adevărul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *