Papa Francisc a canonizat prima sfântă din Argentina natală

Spread the love

Papa Francisc a canonizat duminică prima femeie sfântă din Argentina natală, un eveniment care l-a adus la Vatican pe fostul său critic înverşunat, preşedintele argentinian Javier Milei, relatează Reuters. Francisc a condus, în Bazilica Sfântul Petru, slujba de canonizare pentru Maria Antonia de Paz y Figueroa, mai cunoscută sub numele de „Mama Antula”, o laică din secolul al XVIII-lea care a renunţat la bogăţiile familiei sale pentru a se concentra pe caritate şi pe practicile spirituale ale iezuiţilor.

Preşedintele Javier Milei a avut loc în primul rând la slujbă, iar la finalul acesteia a schimbat câteva cuvinte cu papa, în timp ce şi-au strâns mâinile şi s-au îmbrăţişat. Preşedintele urmează să aibă luni o audienţă privată cu Francisc.

Ceremonia a avut loc în contextul în care Argentina se confruntă cu cea mai gravă criză economică din ultimele decenii, cu o inflaţie de peste 200%, iar Milei, proaspăt instalat în funcţie, se află în dificultate, în urma respingerii de către parlament a unui pachet major de reforme.

Înainte de a candida la preşedinţie, Milei, un politician de dreapta nonconformist, l-a insultat pe Francisc în comentarii în care a folosit cuvinte dure, dar şi-a îndulcit tonul de la preluarea mandatului în decembrie.

Papa „este cel mai important argentinian din istorie”, a declarat Milei, sâmbătă, la Radio Mitre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *