Nașterea Sf. Ioan Botezătorul. Pentru că nu l-a crezut pe Arhanghelul Gavriil, preotul Zaharia a fost pedepsit prin neputinţa de a vorbi până la naşterea pruncului
Praznicul Sfintei Treimi a fost aşezat a doua zi după Pogorârea Sfântului Duh, când se descoperă oamenilor şi a treia Persoană a Preasfintei Treimi, Sfântul Duh, pentru a arăta că mântuirea oamenilor este lucrarea lui Dumnezeu, Unul după fiinţă, dar care are trei feţe sau ipostasuri, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
Dogma despre Treimea dumnezeirii este fundamentală şi are implicaţii asupra întregii învăţături creştine, Duhul Sfânt, a treia persoană a Sfintei Treimi, care a fost dăruit comunităţii apostolice primare, a înzestrat Biserica cu tot ceea ce era necesar organismului creştin: propovăduirea Evangheliei, Sfintele Taine, harismele, diaconia.
Persoanele Sfintei Treimi sunt Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Tatăl este nenăscut şi nu are cauză. El este izvorul celorlalte două persoane. Fiul este născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii, precum se naşte cuvântul din minte, iar Duhul Sfânt purcede din Tatăl şi Se trimite în lume prin Fiul.
„Gândiţi-vă la trei sori care ar fi deopotrivă de mari, deopotrivă de luminoşi şi ar ieşi pe cer deodată şi ar fi uniţi într-un glob şi într-o putere. Cele trei ipostasuri sunt aceşti trei sori, având aceeaşi căldură şi lumină, aceeaşi fiinţă. Gândiţi-vă la trei sfeşnice cu trei lumânări în ele, dar luminile lor deopotrivă de mari şi luminoase. Amestecaţi aceste trei făclii la un loc şi veţi vedea o singură lumină. Ele sunt unite dar nu amestecate. Iată aşa este şi cu ipostasurile Presfintei Treimi. Sunt unite împreună în aceeaşi fiinţă, dar fiecare ipostas păstrează însuşirea sa”. („Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an”, Arhimandrit Cleopa Ilie)
Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut din părinţii înaintaţi în vârstă, preotul Zaharia şi Elisabeta. Ce naştere aleasă a avut Sfântul Ioan, căci nu s-a născut la vreme, când oamenii pot naşte copii; ci s-a născut la bătrâneţe, prin minune şi rânduială dumnezeiască. Sfântul Ioan este rod al credinţei, al rugăciunii şi al postirii părinţilor săi, spune Părintele Cleopa.
După naştere, vecinii, rudeniile şi cunoscuţii se bucurau împreună cu Elisabeta, mama Sfântului Proroc Ioan Botezătorul; căci Domnul a făcut milă cu dânsa, ridicând de la dânsa ocara nerodirii de copii. Astfel, s-au împlinit cuvintele Sfântului Arhanghel Gavriil, care a zis către Zaharia: „Femeia ta va naşte fiu şi mulţi se vor bucura de naşterea lui!“.
Pentru că nu a crezut cuvintele Arhanghelului Gavriil, trimis de Dumnezeu să vestească că va avea un fiu, preotul Zaharia a fost pedepsit prin neputinţa de a vorbi până la naşterea pruncului.
În ziua a opta de la naşterea Sfântului Ioan au venit preoţii şi prietenii în casa lui Zaharia, ca să taie pruncul împrejur şi voiau să-i pună numele tatălui său, Zaharia; dar mama sa, Sfânta Elisabeta, povăţuindu-se de Sfântul Duh, a numit pe prunc Ioan.
Cei ce voiau să taie împrejur pruncul, făceau însă semne tatălui, cum ar voi el să-l numească. Iar el, cerând o tăbliţă, a scris: „Ioan să-i fie numele lui!“. Şi îndată Zaharia a deschis gura şi limba lui s-a dezlegat din amuţire şi vorbind, binecuvânta pe Dumnezeu.
„Deci, numele lui Ioan s-a făcut ca o cheie a gurilor părinţilor, deschizându-le spre lauda lui Dumnezeu. Astfel a cuprins frica pe toţi cei ce vieţuiau împrejur, pentru că toţi cei ce auzeau acestea se minunau cu spaimă de acele preaslăvite minuni ale lui Dumnezeu şi se povesteau cuvintele acestea în toată partea muntelui Iudeei, adică în hotarele Hebronului, în cetatea preoţilor, unde era casa lui Zaharia”. (Vieţile Sfinţilor)
„Iar când S-a născut Domnul nostru Iisus Hristos în Betleemul Iudeei şi au venit magii de la răsărit, întrebând de Împăratul cel de curând născut, atunci Irod, trimiţând ostaşi în Betleem să ucidă pe toţi pruncii de acolo, şi-a adus aminte de Ioan, fiul lui Zaharia, de care auzise acele minuni, şi a zis în sine: ‘Oare acela are să fie împăratul Iudeei?’ Şi, gândindu-se să-l ucidă, a trimis într-adins ucigaşi la Hebron în casa lui Zaharia. Dar trimişii n-au găsit pe Sfântul Ioan, pentru că, începând din Betleem acea ucidere de prunci fără de Dumnezeu, s-a auzit în Hebron glas şi strigare, că nu stăteau aşa departe, şi s-a ştiut pricina acelei strigări”. (Vieţile Sfinţilor)
Sfânta Elisabeta a luat atunci pe pruncul Ioan şi a fugit în pustiu; iar Sfântul Zaharia a rămas în Ierusalim, slujind după obicei în biserică, în rânduiala săptămânii sale, care se întâmplase în acea vreme.
Ucigaşii trimişi de Irod au găsit pe Zaharia în biserică, şi l-au întrebat unde l-a ascuns pe fiul său: „Să ni-l dai nouă, că aşa a poruncit împăratul, iar dacă nu-l vei da, vei muri îndată!”. Sfântul Zaharia a răspuns: „Voi îmi veţi ucide trupul, iar Domnul îmi va primi sufletul”. Atunci, după ordinul primit, aceştia l-au ucis între biserică şi altar; iar sângele lui, care s-a vărsat pe marmură, s-a închegat şi s-a făcut tare ca piatra, spre mărturia lui Irod şi spre veşnica lui osândă.
Elisabeta, acoperindu-se de Dumnezeu împreună cu pruncul Ioan, petrecea în pustiu, în muntele ce se desfăcuse, la rugăciunea sa; pentru că, prin porunca dumnezeiască, li se făcuse acolo peşteră. Tot acolo curgea şi un izvor de apă şi crescuse înaintea peşterii un finic plin de roade.
După patruzeci de zile de la uciderea lui Zaharia, Sfânta Elisabeta a murit în peştera aceea. Iar Sfântul Ioan, rămânând singur, a fost hrănit de înger până la creşterea lui şi păzit în pustietăţi, până în ziua arătării sale către Israel. Astfel păzea şi acoperea pe Sfântul Ioan mâna Domnului, ca el să meargă înaintea feţei Lui cu duhul şi cu puterea lui Ilie, să-I gătească astfel cale, că venea să mântuiască neamul omenesc.