Lepădarea de lume și de sine: Învățăturile Sfântului Arsenie de la Prislop

În cartea sa „Practica vieții monahale”, Sfântul Arsenie Mărturisitorul de la Prislop tratează o temă fundamentală pentru viața creștină: lepădarea de lume și lepădarea de sine. Aceste două aspecte nu sunt simple renunțări negative, ci expresii ale unei căutări profunde a desăvârșirii în Hristos, a unei căi către iluminare și unire cu Divinul.

Sfântul Arsenie face o precizare esențială: lumea creată de Dumnezeu este bună foarte. Corupția care s-a infiltrat în ea vine din păcat, nu din creaţie. „Lumea este lucrarea lui Dumnezeu, dar stricăciunea din lume este lucrarea păcatului,” explică Sfântul Părintele. Monahii și cei care urmăresc desăvârșirea nu fug de lumea creată, ci de stricăciunea care a pătruns în ea și care desparte oamenii de Dumnezeu. Lepădarea de lume apare, prin urmare, nu ca o negare a creației, ci ca o necesitate spirituală pentru cei care vor să urmeze pe Hristos pe calea desăvârșirii. Sfântul Arsenie descrie un moment crucial în viața creștinului: „La vârsta minții (la o anumită stare de maturitate duhovnicească) se trezește în noi conștiința de creștini. Conștiința aceasta este un dar al Botezului. De acum doi îi cheamă: Dumnezeu și lumea, fiecare de partea sa. Dumnezeu ne cheamă prin conștiință, iar lumea prin trup. „Această confruntare nu este o tragedie, ci o oportunitate de alegere. Lepădarea de lume devine, în acest context, o afirmare a priorităților spirituale, o reorientare a vieții către Dumnezeu.

Dacă lepădarea de lume este o etapă, lepădarea de sine este desăvârșirea ei. Sfântul Arsenie identifică egoismul ca rădăcina tuturor patimilor. „Egoismul, iubirea de sine, este rădăcina tuturor patimilor,” spune Sfântul Părintele, urmând Sfântului Ioan Scărarul. Lepădarea de sine nu este o slăbiciune sau o înfrângere, cum ar putea crede unii. Dimpotrivă, „este descătușarea unei mari puteri sufletești.” Este actul prin care omul se eliberează de lanțurile egoismului și se deschide către iubirea de Dumnezeu și de aproapele.

Sfântul Arsenie subliniază că lupta cu sinele trebuie dusă cu mărinimie. Aceasta nu este o luptă ușoară. „Dacă ieșim din lume, scăpăm de vedere și auzire (adică de ispitele și păcatele care vin prin văz și auz). Cu aceasta mai slăbesc puțin și patimile noastre. Dar ca să ne desprinderm deplin de puterea lor, trebuie să tăiem odraslele și rădăcina, prin nevoinţa de fiecare zi a lepădării de sine.” Această lepădare este simțită de ființa noastră ca o cruce, dar ea este necesară pentru a ajunge la adevărata libertate spirituală.

Sfântul Arsenie plasează întreaga teologie a lepădării în contextul mântuirii prin Hristos. „Omul căzând din ascultarea de Dumnezeu a căzut de fapt din dragostea de Dumnezeu.” Hristos a venit să restabilească această relație. Prin Botez, prin Mirungere și prin Euharistie, creștinul este echipat cu puterea de a se lepăda de sinele egoist și de a redobândi dragostea și ascultarea față de Tatăl. „Hristos a venit să strice lucrurile diavolului. El ne-a îmbrăcat în Sine la Botez și ne-a dat puterea să ne lepădăm de sinele nostru egoist. Prin El redobândim dragostea și ascultarea de Tatăl, pe care le pierdusem odinioară. Acesta este marele dar al Botezului.”

Sfântul Arsenie nu vorbește doar pentru monahi. Chemarea sa se adresează tuturor creștinilor. „Și noi suntem chemați cu toții să ne luptăm cu patimile, dorințele și înclinațiile noastre păcătoase, luând-ne crucea lepădării de sine și urmând vieții Mântuitorului Iisus Hristos.” Aceasta este esența mesajului: lepădarea de lume și de sine nu este o escapadă din realitate, ci o intrare mai profundă în realitatea spirituală. Este calea către adevărata libertate, către unirea cu Dumnezeu și către desăvârșirea în Hristos.

Articol după un text de Arhim. Andrei Coroian