ÎPS Teodosie: „Dacă nu te căiești, Dumnezeu nu te poate ierta. În primul rând, trebuie să ai conștiința trează”

Spread the love

În cadrul emisiunii Cuvântul Ierarhului de la Radio Dobrogea, ÎPS Teodosie a răspuns unei întrebări delicate despre lipsa mustrării de conștiință pentru unele păcate, explicând importanța conștientizării acestora și a căinței. ÎPS Teodosie a subliniat că lipsa mustrării de conștiință poate fi explicată prin faptul că persoana nu conștientizează gravitatea păcatului comis. El a explicat astfel:

„Da, este curios! Înseamnă că nu conștientizați păcatul. Orice păcat este o rană pe care I-o aducem lui Hristos, cel care s-a răstignit. El S-a răstignit pentru iertarea păcatelor noastre și noi adăugăm răni la rănile Sale. Trebuie să ne doară această rană pe care I-o aducem celui care ne-a răscumpărat din păcat și din moarte. Conștientizați aceasta și gândiți-vă că orice păcat pentru care nu ne căim rămâne un cancer al sufletului nostru, rămânem cu el. Dacă nu te căiești, Dumnezeu nu te poate ierta. În primul rând, trebuie să ai conștiința trează, să te căiești.”, a spus ierarhul tomitan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *