Iosif Mărturisitorul din Maramureş, erou al luptei împotriva dezbinării religioase şi de neam a românilor transilvăneni

Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş s-a născut într-un sat din părţile Năsăudului. După slujirea sa ca preot, a fost ales episcop, în 1690, în vremuri de grele încercări pentru românii din ţinuturile Maramureşului.

A fost hirotonit arhiereu în Moldova, de către mitropolitul Dosoftei. A avut la început reşedinţa la Mănăstirea Sfântul Mihail din Peri, apoi când aceasta a încetat să mai existe, s-a mutat lângă cetatea Hust, iar spre sfârşitul păstoririi a stat pe rând la mănăstirile Giuleşti şi Budeşti din Maramureş. Chemat la Viena, în 1701, i s-a făcut propunerea de părăsire a credinţei ortodoxe, pe care a respins-o hotărât. A fost urmărit, calomniat şi acuzat de tot felul de lucruri, în încercarea de dezbinare religioasă şi de neam a românilor transilvăneni.

Ca urmare, episcopul Iosif a fost chemat la Sibiu pentru a fi tras la răspundere în faţa autorităţilor. S-a prezentat şi s-a apărat cu demnitate şi curaj, drept pentru care a fost trimis în temniţă, de unde a fost scos la insistenţele clerului şi credincioşilor Maramureşului.

În martie 1705 însă, episcopul Iosif a fost aruncat din nou în temniţă, fără judecată, de data aceasta în cetatea Hust. Din nou credincioşii au cerut stăruitor eliberarea arhipăstorului lor. A fost pus în libertate la sfârşitul anului 1705, dar nu i s-a îngăduit să mai rămână în fruntea turmei sale.

A revenit totuşi în scaunul de episcop al Maramureşului în anul 1711, dar la scurtă vreme, în urma suferinţelor îndurate, a trecut la cele veşnice cu conştiinţa curată că a mărturisit şi a slujit cu credinţă Legea strămoşească.