Înainte-prăznuirea Schimbării la Faţă a Domnului, zi de o mare însemnătate pentru creștin

Spread the love

Creștinii ortodocși sărbătoresc azi, 5 august, Înainte-prăznuirea Schimbării la Faţă a Domnului; Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamţ; Sf. Mc. Evsignie; Sf. Nona, mama Sf. Ier. Grigorie Teologul; Sf. Ier. Fabian, episcopul Romei. La 5 august în Biserica Ortodoxă Română este Înainte-prăznuirea Schimbării la Față a Domnului.

Pentru pregătirea sufletească a credincioșilor toate sărbătorile împărătești (inclusiv cele ale Maicii Domnului) sunt predecedate de un timp de pregătire, numit pre-serbare, înainte-serbare sau înainte-prăznuire. Ele au de asemenea și o perioadă de continuare sau prelungire a sărbătorii, numită după-serbare sau după-prăznuire. Ziua cea dintâi a înainte-serbării se numește începutul sărbătorii, iar ziua ultimă a după serbării se numește, cu un termen slavon, odovania, adică sfârșitul sau încheierea sărbătorii.

Sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului este numită în popor și Preobrajenia sau Probojenia și rememorează momentul schimbării minunate la față a Domnului, în Muntele Taborului, în fața ucenicilor Săi, Petru, Ioan și Iacov.

Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ (Ilie – numele din botez) s-a născut în satul Crăiniceni, comuna Păltiniş, judeţul Botoşani, la 23 iulie 1913, într-o familie de ţărani credincioşi. Între anii 1926-1932, a urmat Gimnaziul “Mihail Kogălniceanu” din Lipcani (Hotin) şi Liceul “Dimitrie Cantemir” din Cozmeni. În 1932, a susţinut examenul de bacalaureat la Cernăuţi. A intrat ca vieţuitor în obştea Mănăstirii Neamţ, în 1933, iar în 1936 a fost tuns în monahism, primind numele de Ioan. În acelaşi an, a plecat cu alţi doi călugări în Ţara Sfântă, unde s-a închinat mai întâi la Locurile Sfinte din Ierusalim.

În anul 1938 a intrat în obştea monahală a Mănăstirii Sfântul Sava, aflată pe valea Iordanului, unde s-a nevoit vreme de opt ani în diferite ascultări, îngrijitor de bolnavi, paracliser, ghid şi bibliotecar. A avut astfel posibilitatea de a învăţa bine limbile greacă, arabă şi engleză. În această perioadă a îmbrăcat schima mare, ultima treaptă a monahismului, pe care o primesc monahii care au ajuns la un nivel înalt de îmbunătăţire spirituală.

Între anii 1939-1940 fericitul sihastru Ioan Iacob s-a nevoit cu un ucenic român în pustiul Ţumran şi într-o peşteră aproape de Marea Moartă. Aici a cunoscut pe monahul Ioanichie Pârâială, care apoi i-a rămas ucenic credincios până la obştescul sfârşit. Aici obişnuia să se roage noaptea singur în pustiul Iordanului cu mâinile şi inima înălţate la cer, hrănindu-se doar cu pesmeţi şi puţine fructe, şi răbdând multe ispite de la diavoli.

Între anii 1940-1941, Cuviosul Ioan a stat cu mai mulţi călugări din Ţara Sfântă într-un lagăr pe Muntele Măslinilor, din cauza războiului, suferind grele ispite şi boală. Apoi, fiind eliberat, se reîntoarce la Mânăstirea Sfântul Sava şi continuă aceleaşi ascultări şi aceeaşi nevoinţă până în anul 1947, când este hirotonit diacon, la 13 mai, în Biserica Sfântului Mormânt, cu aprobarea patriarhului Nicodim, la recomandarea arhimandritului Victorin Ursache, superiorul Căminului Românesc din Ierusalim. În acelaşi an, Cuviosul Ioan Iacob este hirotonit preot la Mormântul Domnului, de mitropolitul Irinarh, şi este numit de Patriarhia Română egumen la Schitul românesc “Sfântul Ioan Botezătorul” de pe Valea Iordanului, aproape de locul unde S-a botezat Domnul nostru Iisus Hristos.

Timp de cinci ani, cât a dus această ascultare, Cuviosul Ioan a săvârşit zilnic sfintele slujbe în limba română, a scris şi tradus numeroase pagini patristice de învăţătură pentru călugări sau pelerini, a compus un bogat volum de versuri duhovniceşti, a înnoit chiliile şi biserica schitului şi, mai ales, viaţa duhovnicească, ostenindu-se mult pentru primirea pelerinilor din ţară. După câţiva ani, în 1952, s-a retras la Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul, unde a vieţuit timp de opt ani într-o peşteră din apropiere, numită Chilia Sfintei Ana. La 5 august 1960, fiind foarte bolnav, s-a sfârşit din viaţă, în vârstă de 47 de ani, fiind prohodit şi aşezat chiar într-una din încăperile peşterii.

Potrivit unei tradiţii locale, după 20 de ani, în anul 1980, conducerea Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul a deschis peştera urmând ca osemintele să fie mutate în locul de obşte. Pentru că trupul său a fost găsit întreg şi binemirositor, cu binecuvântarea Patriarhiei Ierusalimului, moaştele Sfântului Ioan au fost puse într-o raclă din lemn de abanos şi aşezate în biserica Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul. Din acea zi, numeroşi pelerini vin să se închine şi să ceară ajutor la racla Cuviosului.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat ca sfânt, la 20 iunie 1992, sub numele de “Sfântul Ioan Iacob cel Nou de la Neamţ (Hozevitul)”, fiind pomenit în fiecare an la 5 august

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *