Icoana făcătoare de minuni de la Hadâmbu, adusă la Arhiepiscopia Tomisului

Spread the love

Pe 29 iunie, Biserica Ortodoxă îi cinstește pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Aceștia au contribuit la răspândirea cuvântului evanghelic în multe părți ale lumii și sunt ocrotitorii Catedralei arhiepiscopale din Constanța. Astăzi, 27 iunie, la ora 16.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va întâmpina delegația mănăstirii Hadâmbu (din Arhiepiscopia Iașilor), care va aduce spre cinstire icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, apoi va oficia slujba Acatistul Maicii Domnului.

Icoana Maicii Domnului a fost pictată de către preotul Octavian Zmău în anul 1938 și este o reproducere a icoanei „Axion Estin” de la mănăstirea Protaton din Sfântul Munte Athos, Grecia.

În perioada comunistă schitul a fost închis, iar icoana a fost așezată într-o ladă. În anul 1990, după redeschiderea mănăstirii, icoana Maicii Domnului a fost așezată în biserică și sunt consemnate multe minuni, dintre care amintim: pe 6 ianuarie 1992, din ochii Maicii Domnului a început să curgă mir; în anul 2003, un incendiu puternic a mistuit multe odoare, dar icoana Maicii Domnului a rămas neatinsă de flăcări.

Joi, 29 iunie, la Catedrala arhiepiscopală din Constanța, în ziua hramului,

–       de la ora 6.00, Înaltpreasfinţitul Teodosie, împreună cu preoți și diaconi, va oficia Taina Sfântului Maslu, urmată de o scurtă procesiune în Parcul catedralei;

–       de la ora 8.15, va săvârși Sfânta Liturghie, apoi absolvenții Facultății de Teologie „Sf. Ap. Andrei”, din cadrul Universității „Ovidius” Constanța, vor depune jurământul de credință față de Biserică.

Sfântul Apostol Petru s-a născut în Galileea în anul 10 î.Hr. şi a primit la Botez numele de Simon. El este fratele Sfântului Apostol Andrei, cel care a adus creştinismul în țara noastră. Îl urmează pe Mântuitorul Iisus Hristos, devine apostol şi primeşte misiunea de a vesti tainele împărăţiei lui Dumnezeu şi de a împărtăşi harul divin.

La rândul său, Sf. Apostol Pavel s-a născut în cetatea Tars şi a primit numele de Saul. A studiat Vechiul Testament şi a devenit apărător al Legii Vechi și aprig prigonitor al creştinilor. Participă chiar la uciderea Arhidiaconului Ştefan, când păzeşte hainele ucigaşilor. Pe când mergea la Damasc, pentru a-i prigoni pe creştini aude glasul lui Hristos care îl întreabă: „Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?”. După revelație se converteşte la creştinism. Episcopul Damascului, Anania, l-a botezat pe la anul 34-35 d. Hr. şi a primit numele Pavel. Sfântul Ioan Gură de Aur a spus despre el că „este fereastra prin care lumea păgână a văzut pe Hristos”.

În ziua de 29 iunie a anului 67, ambii Apostoli au fost martirizaţi la Roma, Sfântul Apostol Petru prin răstignire cu capul în jos, iar Sfântul Apostol Pavel prin tăierea capului, din porunca împăratului Nero.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *