Episcopul Antiohiei, sfântul Meletie. „Smulgea spinii şi ciulinii din holdele inimilor, să semene în ele seminţele dreptei credinţe”
Sfântul Meletie, arhiepiscop al Antiohiei, este pomenit în calendarul creştin ortodox la 12 februarie. S-a născut în Armenia, părinţii săi fiind creştini şi de neam. A trăit în timpul împăraţilor Constanţiu (337-361) şi Teodosie cel Mare (379-395).
A primit o educaţie desăvârşită atât în domeniul ştiinţelor profane, cât şi în deprinderea sfintelor dogme ale credinţei creştine. S-a desăvârşit în toate faptele cele bune, iar pentru viaţa lui îmbunătăţită, pentru dragostea lui cea înfocată şi curată pe care o avea către Dumnezeu şi către aproapele, precum şi pentru blândeţea, nerăutatea şi smerenia sa, era iubit de toţi. Pentru aceasta a fost hirotonit episcop în Sevastia din Armenia. Nu după mult timp, însă, a fost mutat episcop al Antiohiei.
În Antiohia, atât era de iubit şi atâta evlavie avea poporul pentru dânsul, încât se povesteşte despre el că la început, după ce a intrat în cetate, antiohienii îşi numeau copii după numele sfântului. Copiii născuţi nu numai din dragostea cea firească, ci şi din acel aşezământ erau mult iubiţi de părinţii lor.
Ocupând scaunul Antiohiei, Sfântul Meletie avea către popor o mare deschidere pentru a oferi educaţie moral-religioasă în măsura în care inimile oamenilor să fie câştigate spre dreapta credinţă. „Căci sfântul aştepta, că dacă va îndrepta mai întâi obiceiurile cele rele, smulgând spinii şi ciulinii din holdele inimilor, să semene în ele mai cu înlesnire seminţele dreptei credinţe” (“Vieţile Sfinţilor”).
Sfântul Meletie a ajuns în Antiohia în timpul luptelor dintre ortodocşi şi arieni. Susţinător al dreptei credinţe în faţa ereziei ariene (Arie, preot în Alexandria care a trăit între anii 256-336, a iniţiat una dintre cele mai grave erezii din istoria Bisericii, prin care susţinea că Fiul nu are o natură identică cu Tatăl, lovind prin aceasta temelia Bisericii Creştine care este Hristos Dumnezeu), Sfântul Meletie a ocupat scaunul arhiepiscopal din Antiohia cu intermitenţe, prigonit de împăraţii apostaţi şi arieni care s-au perindat în acel timp la conducerea imperiului.
A participat la Sinodul II Ecumenic de la Constantinopol, din 381, unde s-a arătat un înfocat apărător al ortodoxiei, sfârşindu-şi viaţa chiar în timpul lucrărilor acestui sinod.
În timpul păstoririi Sfântului Ierarh Meletie, în părţile Siriei, în care se afla şi Antiohia, şi-a început nevoinţa Sfântul Simeon Stâlpnicul, cel care a devenit primul “stâlpnic” sau “stilit”, inaugurând un mod de viaţă ascetic impresionant.
Mai întâi, Sfântul Simeon s-a urcat pe un deal înalt şi s-a legat cu un lanţ de fier. Auzind, Sfântul Meletie s-a dus la el şi, văzându-l ferecat, i-a zis: „Poate omul şi fără obezi să se stăpânească pe sine şi nu cu fiare să se lege de un loc, ci cu voia şi înţelegerea”. Cuviosul Simeon, auzind acestea, s-a folosit şi, scoţând obezile, s-a legat cu voia sa liberă, ca de bună voie să fie legat pentru Iisus Hristos. (sursa: vol. “Vieţile Sfinţilor”)