Doliu în BOR: Unul dintre cei mai iubiți duhovnici din România s-a stins la vârsta de 95 de ani
Este doliu imens în Biserica Ortodoxă Română. Unul din cei mai mari duhovnici s-a stins din viață la 95 de ani. E vorba despre Părintele Simeon Zaharia de la Mănăstirea Sihăstria, care de-a lungul vieții sale a îndrumat spre bine pe zeci de mii de credincioși care i-au cerut sprijinul.
„Pe data de 2 septembrie 2023, Ieroschimonahul Simeon Zaharia de la Mănăstirea Sihăstria și-a încheiat călătoria pământească. Născut la 16 martie 1928, în comuna Mogoșești, județul Iași, fiu al lui Iancu și Rozalia, a intrat în viața monahală la 26 de ani, la Mănăstirea Sihăstria. A fost călugărit la 5 iunie 1955, primind numele de Serapion, și a urmat Școala monahală în perioada 1954-1956. La 16 mai 1956, a fost transferat la Mănăstirea Putna, alături de alți 14 părinți din Sihăstria și șapte din Mănăstirea Slatina, inclusiv Arhim. Cleopa Ilie, pentru a revigora viața monahală de acolo”, au transmis reprezentanții Mănăstirii Sihăstria pe Facebook.