Despre căderi și ridicări. „Ridică-te, fiule, și te vei mântui!”

Pe acest Părinte, insuflat de Dumnezeu, l-au întrebat frații: „De va cădea vreun frate, în vreo greșeală îi este destul un an de pocăință?” Răspuns-a starețul: „Aspru este cuvântul acesta”. Zis-au frații: „Atunci șase luni, se cade să se pocăiască, cel ce a greșit?” Răspuns-a starețul: „Este mult”. Și iarăși, au zis frații: „Dar patruzeci de zile, îi este de ajuns pentru pocăință?” Răspuns-a starețul: „Este mult”. După aceasta, a zis: „Cred în milostivirea lubitorului de oameni că, de se va pocăi omul din tot sufletul trei zile sunt de ajuns, pentru a primi Dumnezeu pocăința lui”.

Alt frate a întrebat pe stareț, zicând: „Ce voi face, părinte, că am căzut în păcat?” Starețul a răspuns: „Ridică-te, fiule, și te vei mântui.” Zis-a fratele: „După ridicare, iarăși am căzut”. Starețul i-a zis: „Ridică-te iarăși”. Fratele a zis „Până când va fi căderea și ridicarea mea?” Starețul a răspuns: „Până ce te va ajunge și te va găsi sfârșitul, ori în cele bune, ori în cele rele. Până atunci ni se cade să petrecem totdeauna în ridicare din păcate, pentru ca, în pocăință, să ne ajungă sfârșitul”.