Decizie definitivă: IPS Teodosie va fi judecat pentru trafic de influență

Spread the love

Arhiepiscopul Tomisului și complicele său, Petre Ilie, consilierul în cadrul Arhiepiscopiei, vor fi judecați pentru trafic de influență, după ce Înalta Curte de Casație Și Justiție a respins, miercuri, contestațiile celor doi. Decizia instaței este definitivă, iar cei doi acuzați trebuie să plătească și cheltuielile de judecată:

„Respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpaţii Petrescu Teodosie şi Petre Ilie împotriva încheierii penale nr. 127/P/CP din data de 14 noiembrie 2024, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Constanţa – Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. 243/36/2024/a1. Obligă contestatorii-inculpaţi la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 26 februarie 2025”, se arată în minuta instanței supreme.

Arhiepiscopul Tomisului a fost trimis în judecată, în mai 2024, de către DNA pentru comiterea infracțiunii de cumpărare de influență. Acesta ar fi promis, în iulie 2023, unui om de afaceri suma de 160.000 de lei, fiind 20% din suma de 800.000 de lei pe care afaceristul ar fi trebuit să o obțină pentru Arhiepiscopia Tomisului după folosirea influenței asupra funcționarilor cu drept de decizie din Secretariatul de Stat pentru Culte. Banii ar fi urmat să fie folosiți pentru lucrările de construcții sau reabilitare a unităților de cult aflate în subordinea Arhiepiscopiei Tomisului.

„În context (…), inculpatul P.I. i-ar fi comunicat omului de afaceri modalitatea în care urma să intre în posesia banilor promişi (160.000 lei), respectiv prin încheierea de către Arhiepiscopia Tomisului cu societatea martorului a unui contract de consultanţă fictiv”, au arătat anchetatorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *