Creştinii îi sărbătoresc pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, păzitorii oamenilor de la naştere şi până la moarte
Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil este praznuit pe 8 noiembrie. Sfintii Mihail si Gavriil sunt cei care duc la indeplinire porunca milei si a dreptatii lui Dumnezeu. Sfantul Arhanghel Mihail este reprezentat in iconografie in haine de ostas, avand in mana o sabie de foc. Este randuit de Dumnezeu ca dreptatea Sa sa biruiasca in istoria mantuirii. El este cel care, in momentul caderii unor ingeri a strigat: „Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte!”, restabilind ordinea. Potrivit Traditiei, la judecata de la sfarsitul chipului acesti lumi, mortii vor invia la glasul trambitei sale.
Sfantul Arhanghel Gavriil este purtatorul vestii milei dumnezeiesti fata de oameni. El a vestit ca Fiul lui Dumnezeu Se va intrupa din Fecioara Maria pentru mantuirea neamului omenesc. In icoane apare in vesminte sacerdotale, purtand in mana ori un crin, semnul vestii celei bune, ori o sfera cu insemnele lui Hristos, aratand ca el este mesagerul mantuirii umanitatii.
Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, pe care Biserica Ortodoxa ii praznuieste pe 8 noiembrie, sunt patronii spirituali ai Jandarmeriei Romane. Motivul pentru care Jandarmeria Romana i-a ales pe Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil sa ii ocroteasca este faptul ca cei doi conducatori ai ostilor ceresti sunt simboluri ale luptei impotriva raului.
Troparul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil
Mai-marilor Voievozi ai oștirilor cerești, rugămu-vă pe voi noi, nevrednicii, ca prin rugăciunile voastre să ne acoperiți cu acoperământul aripilor măririi voastre celei netrupești, păzindu-ne pe noi, cei ce cădem cu dinadinsul și strigăm: Izbăviți-ne din nevoi, ca niște Mai-mari peste cetele Puterilor celor de sus.
Condac la Sărbătoarea Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil şi a tuturor puterilor cereşti
Mai marilor Voievozi ai lui Dumnezeu, slujitorilor Dumnezeieştii Slave, povăţuitorii oamenilor şi Căpeteniile îngerilor, cereţi pentru noi ceea ce este de folos şi mare milă, ca nişte mai mari Voievozi ai celor fără de trup.