Bănescu (BOR): „Istoria umanității e plină de semnele date de Dumnezeu. A lăsat în noi o amprentă a Sa. E cel mai adânc dor din om, cel mai profund presentiment acela al existenței cuiva”

Alina Bădic și invitatul ei, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), au vorbit, în ediția specială de sâmbătă seară a emisiunii „360 de grade” de la B1, despre spiritualitate, relația cu Dumnezeu și atracția omului pentru taină, mister și spiritual. Întrebat despre oamenii care văd în spiritualitate o poveste de adormit copiii și despre ce ar trebui făcut pentru ca spiritualitatea să-și reintre în drepturi, Vasile Bănescu a răspuns: „Acești oameni sunt ei înșiși adormiți, dar nu-și dau seama. A ignora tot ce reprezintă viață spirituală, cultură, religie, social-politic, tot ce are legătură cu viața cetății, cu principiile, cu adevărul…. Vrem nu vrem, trebuie să dăm nas în nas cu adevărul, iar grecii au un termen foarte interesant pentru adevăr aletheea, care înseamnă și neuitare”.

„Așadar, adevărul nu poate fi uitat. Vrem nu vrem, cum spuneți dvs, dăm cu capul de el, ideal e să nu dăm cu capul de el și să avem o revelație tardivă, ci să-l căutăm, să ne deschidem pentru a-l primi și, slavă Domnului, Dumnezeu nu ne-a lăsat singuri, Dumnezeu s-a manifestat în timp, în istorie. Ca orice tatăl, Își caută copilul, ca orice tată, Își caută copilul, e un tată responsabil, nu doar iubitor și dă semne de viață, iar istoria umanității e plină de semnele de viață date de Dumnezeu. Unii, însă, nu le văd sau aleg să nu le vadă din cauza unor prejudecăți. Sunt oameni care, temporar cel puțin, trăiesc în nefericirea unui gol lăuntric, dar caută ceva. Ei nu sunt oameni care să rămână placizi, pentru că ființa umană, cât trăiește, simte nevoia să caute ceva cu adevărat fascinant”, a continuat acesta.

„De asta taina, misterul atrage, pentru că vorbește despre ceva dincolo de noi. Omul de azi e un om cu un grad de insensibilitate crescut la lucrurile cu adevărat importante, omul e interesat foarte restructiv doar de câteva lucruri, de ce poate palpa, uitând că adevăratul om cu viață spirituală e cel care palpează taina, misterul, e interesat de el. Asta dă valoare vieții noastre, gradul nostru de interes pentru taină, spiritual, pentru ceea ce, apropiindu-ne de el, ne onorează, ne îmbogățeste, ne verticalizează, ne face mai frumoși moral”, a mai afirmat Vasile Bănescu.

Spiritualitatea a fost subiectul central al ediției speciale de sâmbătă seară a emisiunii „360 de grade”. Invitatul Alinei Bădic a fost Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR). Acesta a început prin a explica tocmai ce înseamnă spiritualitatea.

„Omul nu e, cum spune gânditorul creștin Petre Țuțea, un biped care vine de nicăieri și merge spre nicăieri. Un astfel de individ ar fi un om fără spiritualitate, fără ancoră în credință sau în cele de dincolo de cele văzute. O astfel de ființă nu există. Există consecințe în viața unor oameni care ajung să trăiască, aparent cel puțin, în afara oricărei forme de spiritualitate, un procent aproape neglijabil. Noi vorbim de omul majoritar din toate timpurile ,din toate locurile, care a lăsat în istorie urme profunde ale spiritualității. Ce înseamnă spiritualitate? Până la urmă un cuvântul, sigur, general. Se referă la viața persoanei umane care are nu doar trup, ci și suflet, spirit. De aici pornește, totul de la echipamentul nostru nu doar biologic, ci și pontologic. Cuvântul e prețios, îmi cer scuze pentru el, dar suntem ființe echipate inclusiv cu spirit, așa am fost creați de Dumnezeu”, a declarat purtătorul de cuvânt al BOR.

„Tocmai pentru că am fost creați de Dumnezeu și nu am coborât din coronamentul vreunui arbore, cum cred unii, datorită actului de creație a lui Dumnezeu purtăm amprenta Creatorului nostru, e amprenta lăsată în noi. Așa cum un olar lasă o amprentă în lutul pe care-l ține în mâini, și Dumnezeu a lăsat în cea mai înaltă creație a Lui, un om, o amprentă a Sa. Suntem, paradoxal, ființă formată din trup și suflet, din materie și spirit. Aparent antagonice, de fapt nu sunt antagonice: viața omului e, prin exceleță, una care gravitează în jurul a ceva mai înalt decât el. E cel mai adânc dor din om, cel mai profund sentiment pe care omul îl are, sau mai degrabă presentiment, acela al existenței cuiva dincolo de el. Tindem, chiar dacă nu recunoaștem, nu realizăm imediat, spre ceva care ne depășește. E tensiunea aceasta de natură spirituală.”