2025: Paștele Ortodox și Paștele Catolic pică în aceeași zi
Anul trecut, Sfintele Sărbători Pascale, din punct de vedere ortodox, au fost sărbătorite pe 5 mai și următoarele două zile. Din punct de vedere catolic, Paștele a fost celebrat pe 31 martie și următoarele două zile. Anul acesta, Paștele Ortodox și Paștele Catolic pică în aceeași zi. Paștele Ortodox și Paștele Catolic se vor celebra în penultima zi de duminică din luna aprilie, adică pe 20.
Cu ocazia sărbătorilor, românii vor avea parte de o minivacanță, în perioada 18-21 aprilie. Acestea sunt zile libere legale. Vinerea Mare este pe 18 aprilie, iar 20 și 21 aprilie reprezintă primele două zile de Paște. În cazul elevilor, minivacanța este prelungită. Ei se vor bucura de zile libere de pe 18 până pe 27 aprilie.
Paștele Ortodox și Paștele Catolic se vor mai celebra în aceeași zi și în anii 2028 (16 aprilie), 2031 (13 aprilie), 2034 (9 aprilie), 2037 (5 aprilie), 2038 (25 aprilie).
În 2026, Paștele Catolic va fi pe 5 aprilie, iar cel Ortodox va fi pe 12 aprilie.