100 de familii din Prahova au primit daruri de la voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale

Spread the love

Nu-L putem pe vedea pe Dumnezeu ca fiind Lumină, decât dacă noi înșine trăim în lumină sau căutăm să adunăm lumină în sufletele noastre. Iar ca să primești lumina, trebuie să lucrezi faptele ei. În jurul slujitorilor de la Paraclisul Catedralei Naționale s-a format de-a lungul timpului o comunitate importantă de voluntari care organizează constant activități filantropice. Din echipă fac parte mai mulți medici care au sprijinit în special campaniile dedicate persoanelor defavorizate din mediul rural. Cu toate că, fiecare dintre noi, în perioada premergătoare sărbătorilor Sfintelor Paști, mai are câte ceva de făcut acasă, voluntarii au renunțat la acestea și s-au dedicat aproapelui.

100 de familii din localitățile prahovene Palanca, Dârvari, Radila, Băltița, Cireșanu, Urlați, Cricov și Valea Cucului au primit pe timpul postului, în cadrul campaniei „Implică-te! Împreună reușim mai mult!” desfășurată de voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale, alimente de bază pentru masa de Paști, arată observatorulph.ro.

Dănuț Prună, voluntar coordonator la Paraclisul Catedralei Naționale, a menționat: „Este important să ne gândim și la aceia dintre noi care, poate nu au ce pune pe masă, poate nu au pe nimeni să le bată la ușă și să le aducă o farfurie de mâncare. Este important să îi cercetăm cel puțin cu o vorbă bună deoarece, să știți că cea mai mare suferință a vârstnicilor de la sat nu constă doar în partea aceasta financiară. Mai mult de atât, marea problemă a acestora este singurătatea.  M-a bucurat că am reușit să le aducem speranță, să le aducem un zâmbet pe chip și să le transmitem că nu sunt singuri. Cred eu, nu există o bucurie mai mare decât atunci când ești singur și cineva îți bate la ușă și spune <<Hristos a înviat!>>.”

Preot Iulian Toma, parohia Gornet Cricov, județul Prahova ne-a declarat: „Mulțumim voluntarilor care s-au străduit și s-au ostenit pentru a ajuta și pe cei care sunt în nevoințe din Parohia noastră. Dincolo de acest aspect, mulțumim Bunului Dumnezeu că ne-am învrednicit ca în apropierea praznicului sărbătorii Învierii Domnului, să putem aduce și bucurie pentru credincioșii care, uneori sunt uitați și de cei apropiați și de ce-i ai casei. Dar de multe ori să știți că nu această lipsă materială le dăunează, ci și singurătatea. Sunt foarte mulți bătrâni care au rămas singuri și care se ostenesc, în boală și suferință.”

Preot Mihai Bărbuceanu, parohia Valea Cucului, județul Prahova ne-a spus: „A fost o acțiune bineprimită și utilă pentru comunitatea noastră, deoarece au fost ajutate familii nevoiașe. Mulțumim voluntarilor Catedralei Mântuirii Neamului pentru că ei au încercat pe cât posibil să îndeplinească porunca Mântuitorului de a fi milostiv. El, cel a toate milostiv care s-a milostivit spre neamul omenesc și s-a jerfit pe cruce până la moarte pentru a noastră mântuire. Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să-i binecuvinteze și să le ofere cele cerești în locul darurilor pământești pe care ei le-au adus comunității noastre.”

La încheierea postului suntem și noi bucuroși să mergem către toți cei care se află în nevoi să le oferim un dar, să le oferim o binecuvântare și totodată o bucurie pentru că lumina învierii cu adevărat trebuie să vină în fiecare casă. Și acolo unde există din prisos și acolo unde Dumnezeu s-a milostivit poate cu alte binecuvântări”, a concluzionat preotul Tanase Petroni, Parohia „Sfinții Voievozi”-Urlați.

Până în prezent în cadrul campaniei „Implică-te! Împreună reușim mai mult!”, voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au desfășurat peste 500 de activități social-filantropice în 22 de județe ale țării, ajutând aproximativ 10.000 de familii cu posibilități materiale reduse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *